MOPAN Suceava

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis că în contextul interesului major manifestat cu privire la dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Moldovei și Bucovinei, această instituție va publica bilunar stadiul proiectelor destinate acestei regiuni dar și etapele care trebuie parcurse. „Demersul se înscrie în acțiunile CNAIR S.A. pentru asigurarea transparenței și pentru corecta informare a persoanelor interesate de stadiul implementării și dezvoltării acestor proiecte. CNAIR acordă o importanță deosebită derulării și finalizării cu succes, la un nivel de calitate ridicată a serviciilor solicitate. Compania mobilizează în acest sens resurse umane relevante (specialiști în domeniul rutier: ingineri CFDP/geotehnicieni/ingineri geodezi etc.) și susține Prestatorii implicați în activitățile specifice obiectivelor destinate Moldovei și Bucovinei”, se arată într-un comunicat de presă

CNAIR a prezentat informații despre următoarele proiecte de infrastructură:

  • Autostrada Buzău – Focșani;
  • Autostrada Focșani – Bacău;
  • Autostrada Bacău – Pașcani;
  • Autostrada Pașcani – Suceava;
  • Autostrada/Drum Expres Suceava – Siret;
  • Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni;
  • Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț;
  • Autostrada Brașov – Bacău;
  • Drum Expres Focșani – Brăila;
  • Drum Expres Tișița – Albița;
  • Drum Expres Bacău – Piatra Neamț;
  • Drum de mare viteză Vatra Dornei – Suceava;

 

Autostrada Buzău – Focșani

În cadrul Studiului de Fezabilitate au fost implementate toate observațiile CNAIR și urmează ca indicatorii tehnico-economici să fie supuși avizării în cadrul Consiliului Tehnico-Economic din cadrul companiei.

Avizul de Gospodărire a Apelor se află în faza finală de obținere, iar procedura de dobândire a Acordului de Mediu este, de asemenea, aproape de final.

Asupra Proiectului Tehnic au fost de asemenea emise observații tehnice, care au fost integrate în cadrul documentației, iar varianta finală a Proiectului tehnic va fi înaintată către CNAIR după avizarea Studiului de Fezabilitate împreună cu documentația necesară demarării procedurii de achiziție publică pentru faza de execuție lucrări.

Autostrada Focșani – Bacău

Studiul de Fezabilitate, revizuit conform observațiilor Beneficiarului, a fost transmis de către Prestator, iar în prezent acesta se află în curs de analiză în cadrul departamentelor de specialitate din cadrul companiei, urmând ca până în data de 25.11.2021 să fie finalizată această analiză.

În prezent, Prestatorul elaborează Proiectul Tehnic.

De asemenea, se află în curs de obținere Avizul de Gospodărire a Apelor, iar procedura pentru Acordul de Mediu a intrat deja într-o fază avansată.

Autostrada Bacău – Pașcani 

În prezent, Prestatorul implementează în cadrul Studiului de Fezabilitate observațiile tehnice emise de CNAIR, urmand sa retransmită varianta revizuită a Studiului de Fezabilitate.

De asemenea, și Proiectul Tehnic este în curs de revizuire ca urmare a observațiilor emise de către CNAIR.

Avizul de Gospodărire a Apelor se afla în faza finală de dobândire, iar procedura de obținere a Acordului de Mediu se apropie de final.

Autostrada Pașcani – Suceava

Au fost demarate procedurile de obținere a avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism și, în mod simultan, a fost demarată procedura de procurare a Acordului de Mediu.

Investigațiile geotehnice sunt în derulare, ele fiind demarate din luna septembrie 2021. Până în prezent au fost realizați aproximativ 1.000 ml din totalul de 9.256 ml propusi;

Prestatorul nu reusește să mobilizeze în teren numărul de utilaje asumate în cadrul ofertei depuse, ritmul fiind nesatisfăcător. Au fost instituite mecanismele contractuale, iar în prezent, Prestatorul acumulează penalități de întârziere în cuantum de 0.001 % din valoarea de contract / zi de întârziere.

CNAIR a mobilizat o echipa în teren pentru verificarea activității de realizare a investigațiilor geotehnice.

Autostrada/Drum Expres Suceava – Siret

Au fost demarate procedurile de obținere a avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism și, de asemenea, a fost demarată procedura de obținere a Acordului de Mediu.

Investigațiile geotehnice sunt în derulare, ele fiind demarate din luna august 2021. Până în prezent  au fost realizați aproximativ 900 ml din totalul de 7.133 ml propuși.

Prestatorul nu reuseste să mobilizeze în teren numărul de utilaje asumate în cadrul ofertei depuse, ritmul fiind nesatisfăcător. Au fost aplicate mecanismele contractuale, iar în prezent, Prestatorul acumulează penalitati de întârziere în cuantum de 0.001 % din valoarea de contract / zi de întârziere.

Și în cadrul acestui proiect CNAIR a mobilizat o echipă în teren pentru verificarea activității de realizare a investigațiilor geotehnice.

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Prestatorul a înaintat Analiza Multicriterială privind alegerea variantei optime de traseu Etapa 1, ce are ca scop stabilirea traseului optim.

Au fost organizate discuții cu reprezentanții autorităților publice locale în vederea definitivării traseului. S-a solicitat modificarea traseului pe sectorul cuprins între Lețcani și Golăiești astfel încât impactul asupra zonelor locuite să fie minim. Până în prezent au fost primite puncte de vedere cu privire la traseul autostrăzii pe sectorul Lețcani – Golăiești doar de la câteva UAT-uri.

Prestatorul efectuează analize tehnice în vederea modificării traseului autostrăzii pe acest sector.

Pe sectorul cuprins între Târgu Neamț (Moțca) și Târgu Frumos, în lungime de 30 de km, au fost demarate în data de 12.10.2021 investigațiile geotehnice. Până în prezent au fost realizați 1.539 ml din totalul de 6.242 ml propuși, iar Prestatorul are mobilizate în teren 7 utilaje de forare.

Săptămâna viitoare, la invitația Consiliului Județean Iași, o echipa a CNAIR se va deplasa la Iași, împreună cu Prestatorul, pentru o nouă serie de discuții cu autoritățile publice locale (Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași etc.).

Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț

Studiul de Fezabilitate revizia 3 a fost înaintat Beneficiarului în data de 25.10.2021 (secțiunea I și III). Asupra documentației au fost emise observații de către Beneficiar în data de 04.11.2021.

În prezent, Prestatorul, integrează în cadrul documentației observațiile emise, iar termenul de predare a Studiului de Fezabilitate asumat de către acesta pentru întreg sectorul de autostradă, este data de 07.12.2021.

Autostrada Brașov – Bacău

În prezent se află în derulare etapa finală de realizare a Analizei multicriterială de traseu (AMC2), în urma căreia va fi stabilită varianta de traseu optimă. Prestatorul implementează la acest moment în cadrul documentației AMC 2, observațiile emise de către CNAIR și de către consultantul Jaspers.

Dupa retransmiterea documentației revizuite, aceasta va fi analizată și avizată în cadrul CTE CNAIR, urmând ca ulterior să poată fi demarate activitățile de teren pe varianta de traseu avizată.

Drum Expres Focșani – Brăila

În prezent se află în derulare etapa finală de realizare a Analizei multicriteriala de traseu (AMC2), în urma căreia va fi stabilită varianta de traseu optimă.

Drum Expres Tișița – Albița

În prezent se afla în curs de realizare Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 1, în urma căreia vor fi stabilite minim două variante de traseu, ce vor fi analizate întru-un mod mai detaliat în etapa finală de analiza și anume Analiza Multicriteriala de Traseu Etapa 2. De asemenea, la acest moment se studiază posibilitatea realizării la nivel de drum expres a sectorului rutier dintre Tișița și Albița sau la nivel de Drum Trans-Regio. Necesitatea analizei în cauză a apărut în urma rezultatelor obținute în cadrul AMC1, conform cărora rata de rentabilitare a proiectului (profitabilitatea proiectului de investiții) este foarte scăzută, raportat la cerințele de eligibilitate impuse pentru proiecte ce beneficiază de finanțare nerambursabilă.

Drum Expres Bacău – Piatra Neamț

În luna iulie.2021, a fost avizată în cadrul CTE CNAIR Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 1 în urma căreia au fost alese două variante de traseu. În prezent, se află în curs de realizare Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 2, în urma căreia va fi aleasă varianta optimă dintre cele două selectate în prima etapă de analiză. Imediat după stabilirea și avizarea traseului optim, va fi demarată campania de realizare a investigațiilor de teren, cât și activitățile de obținere a Certificatului de Urbanism și a Acordului de Mediu.

Drum de mare viteză Vatra Dornei – Suceava

În prezent, se află în curs de realizare Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 1, în urma căreia vor fi stabilite minim două variante de traseu, ce vor fi analizate într-un mod mai detaliat în etapa finală de analiză și anume Analiza Multicriterială de Traseu Etapa 2. Imediat după stabilirea și avizarea traseului optim, va fi demarată campania de realizare a investigațiilor de teren, cât și activitățile de obținere a Certificatului de Urbanism și a Acordului de Mediu.

CNAIR: Lucrările geotehnice pentru autostrada Pașcani – Suceava - Siret au un ritm nesatisfăcător, fiind aplicate penalități, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava