MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a anunțat că începând de luni, 1 iulie 2019, au fost introduse alte 182 de medicamente noi în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative (Canamed), medicamente compensate și gratuite pentru pacienții cu afecțiuni oncologice și neurologice. ”Printre cele mai importante medicamente noi introduse amintim Kalydeco de 50 și de 75 de mg, care este și cel mai scump dintre medicamente, costă peste 88.000 de lei ambalajul cu 56 plicuri. Kalydeco este un medicament folosit pentru tratarea pacienților cu fibroză chistică, o boală genetic ce se manifestă încă din copilărie afectând grav plămâni, sistemul digestiv și alte organe”, a spus Cobuz. Ea a arătat că domeniul sănătate, prin Programul de Guvernare al coaliției PSD-ALDE, reprezintă un pilon important în dezvoltarea României, pe lângă domeniul educație ”iar pacientul merită a fi tratat în ţară ca şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene, beneficiind de tratamente inovative şi servicii medicale de înaltă calitate”.

”Trebuie să amintim sucevenilor faptul că Guvernul României a alocat anul acesta sănătății cel mai mare buget din istorie, o sumă mai mare cu 6,5 miliarde lei faţă de anul precedent, în centrul sistemului având prioritate pacientul, punându-se în acelaşi timp accent pe dezvoltarea infrastructurii medicale. Guvernul României își respectă ceea ce și-a asumat în Programul de Guvernare, după ce anul trecut a crescut salariile personalului medical, anul acesta se orientează spre zona de investiții pentru dotarea spitalelor, care să permită medicilor o mai bună diagnosticare pentru stabilirea tratamentelor necesare pacienților. În calitate de deputat în Comisia pentru sănătate și familie, dar și medic primar pediatru, voi susține întotdeauna inițiativele Guvernului României și a Ministerului Sănătății în ceea ce privește modernizarea sistemului de sănătate, astfel încât toate aceste acțiuni să vină în beneficiul pacienților din România”, a mai spus Maricela Cobuz.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava