Concert pascal
MOPAN Suceava

Tazovsky Vodka, primul brand propriu din portofoliul PP Distributors România, s-a relansat la sfârșitul lunii noiembrie printr-o campanie de comunicare semnată de Cohn&Jansen JWT. Campania este rezultatul unui pitch organizat anul trecut și este primul pas spre repoziționarea brandului pentru segmentul mainstream din România.

“Piața de vodcă este o piață matură, extrem de competitivă, cu o ofertă variată și produse bine stabilite. De aceea era nevoie de o idee curajoasă, care să poziționeze Tazovsky simplu și memorabil pe segmentul mainstream”, a declarat Nikitas Aspiotis, General Manager.

Conceptul câștigător – Lecția de vodka – pornește de la observația că, atunci când vine vorba despre vodcă, consumatorii români nu sunt foarte bine informați despre ceea ce își toarnă în pahare.

“Pare aproape incredibil, dar, deși matură, categoria de vodcă nu le-a explicat niciodată românilor ce înseamnă o vodcă bună. Din cauza reclamelor la bere, orice bărbat știe să-ți spună care-i treaba cu hameiul, apa și mălaiul, la vin au tot felul de considerații despre sol, regiune sau pastile. La vodcă, în schimb, e liniște și asta a prezentat o oportunitate strategică extraordinară pentru o vodcă foarte bună cum este Tazovsky”, spune Andrei Cohn, Creative Director & Managing Partner Cohn&Jansen JWT.

Cu execuții pe TV, în BTL și în in-store, campania are în focus cele 3 ingrediente care alcătuiesc o vodcă bună: apa, procesul de distilare și lipsa zahărului adăugat.

“Execuțiile au dublu scop, să informeze, dar să fie și entertaining, așa că în spotul TV am ales să purtăm o discuție directă, de la bărbat la bărbat, cu pasionații de vodcă, chiar într-unul din locurile lor preferate (Tormen, în centrul Bucureștilor, pentru cunoscători). Sperăm să le placă noua noastră abordare” a declarat Alex Negoescu, Creative Director Cohn&Jansen JWT.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava