Concert pascal
MOPAN Suceava

De ziua națională a Statelor Unite ale Americii, Editura Adenium a lansat Colecția de Științe Politice Colloquim, Seria Esențial, în fața tinerilor politicieni din cadrul TNL Iași, în prezența Profesorului Aurelian Crăiuțu, de la Indiana University, Bloomington, USA, dar și  a conducerii filialei PNL Iași, reprezentată de Cristian Adomniței, Președintele Organizației Județene și, respectiv, Marius Dangă, Președintele Organizației Municipale.

„Este un proiect editorial inedit, unic în România, un proiect al Editurii Adenium. Cărțile din această colecție se adresează specialiștilor și studenților din această arie academică, precum și tuturor celor interesați de înțelegerea conceptelor subsumate demersurilor cu privire la politic și a mecanismelor ideologice și instituționale ce asigură funcționalitatea politicii. Mă bucur că organizații de tineret precum cele ale PNL, PDL și PMP au acceptat provocarea noastră, care este una eminamente academică, având drept scop depășirea hiatusului ce există între societatea civilă și lumea politică, o situație ce e principala cauza a maniheismului pe care-l vedem manifestându-se, din păcate, în spațiul nostru public”, a declarat Coordonatorul colecției, Prof.univ.dr. Daniel Șandru.

Prof.univ.dr. Liviu Antonesei, directorul editorial Adenium, a mărturisit că, văzând performanțele lui Daniel Șandru, a introdus concurs între ceilalți coordonatori de colecții. Suntem astăzi aici pentru că ne-am gândit să prezentăm produsele noastre și partidelor politice și organizațiilor de tineret. Sunt patru produse în fața dumneavoastră, semnate de cinci politologi autohtoni: Antonio Momoc, „Comunicarea politică 2.0”; Corina Barbaros, „Marketingul politic”; Dorina Țicu, „Politicile publice”; Matei Demetrescu, Codrin Tăut, „Guvernamentalitatea”. Colecția COLLOQUIUM este  un proiect ale cărui obiective sunt să prezinte ORIGINAL, să provoace ESENȚIAL și să promoveze UNIVERSAL cultura social-politică din spațiul românesc. Colecția de științe sociale și politice COLLOQUIM a Editurii Adenium include trei serii: Esențial, Original și Universal”, a completat acesta.

Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, Prof.univ.dr. Doru Tompea, în calitate de gazdă a evenimentului, a precizat că a remarcat încă de la bun început inițiativa Editurii Adenium, cu atât mai mult demersul de a lansa aceste cărți și în rândul tinerilor politicieni.

La eveniment a participat și Prof.univ.dr. Aurelian Crăiuțu, de la Indiana University, Bloomington, USA, care face parte din Colegiul Științific al colecției și care a caracterizat ideea de a lansa o nouă colecție de științe sociale și politice „drept una îndrăzneață, mai ales într-o lume digitalizată, unde nu se mai consumă multă carte. În 1990, când am lansat Sfera Politicii și Revista Polis, era o epocă foarte romantică pentru noi. Ne imaginam că publicând acele cărți urma să ajutăm la modernizarea și reformarea clasei politice”.

Politologul și Decanul Facultății de Științe Politice și Administrative, Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, a catalogat proiectul editorial al Editurii Adenium ca fiind unul „de excepție și un act de curaj”, subliniind faptul că toate lucrările sunt inteligibile, chiar și cei care nu au pregătire în domeniu putându-le citi cu ușurință”.

Colecția propusă de Editura Adenium a fost apreciată și de Marius Dangă, Președintele Organizației Municipale Iași a PNL, care a mărturisit că este bucuros că are loc un astfel de eveniment. ”Avem și noi astfel de preocupări și am venit cu numărul trei al revistei Convorbiri Liberale, prin care și noi încercăm să stimulăm oamenii să scrie despre ceea ce facem”.

La rândul său, Cristian Adomniței, Președintele Organizației Județene a PNL Iași, a declarat că „este foarte important ca tinerii ce se pregătesc să intre activ în viața politică să citească. De aceea, vă invit, dragi colegi, să vă îndreptați atenția spre aceste cărți de științe politice, pentru că, fiind în permanență informați, veți putea înțelege cu mult mai bine mecansimele funcționării sistemului politic”.

La evenimentul de lansare au participat și două dintre autoarele care au publicat volume în cadrul acestei colecții.  Asist.univ.dr. Corina Barbaros, autoarea cărții Marketingul politic, a precizat că „atunci când m-am apucat de scris această carte, m-am gândit și la foștii mei studenți, care îmi solicitau cursuri și informații pe email. Acum le pot găsi mult mai ușor în această carte”.

Asist.univ.dr. Dorina Țicu, autoarea cărții Politicile publice, a declarat că volumul reprezintă o încununare a parcursului propriu: ”Domeniul științelor politice este unul vast. Eu ajung în spațiul politicilor publice. Analizele realizate sunt cantitative și cartea își propune să ofere un nou parcurs la nivelul politicilor și analizelor publice”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava