Concert pascal
MOPAN Suceava

Comunicat de presă: Colegiul Naţional de Informatică ”Spiru Haret” Suceava a primit un grant de 24000 de euro pentru un proiect multilateral Comenius care se va desfăşura în perioada august 2013- iulie 2014.
După  discuţii cu profesori din Spania, Turcia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Polonia şi Italia, am decis să alegem  ca temă principală a proiectului APA. S-a pornit de la ideea că apa este un dintre cele mai valoroase resurse ale planetei noastre resursa epuizabilă dar în acelaşi timp indispensabilă vieţii. Oamenii trebuie să ştie faptul că apa trebuie preţuită şi consumată într-un mod echilibrat. Multe ţări se confruntă cu o secetă aprigă, în timp ce în altele apa este poluată şi nu se poate utiliza.
În cadrul acestui proiect, elevii vor face diverse cercetări asupra analizei chimice a apei, ei vor învăţa lucruri noi despre microorganismele ce mişună în apă, despre flora şi fauna acvatică . Din partea Colegiului Naţional de Informatică ”Spiru Haret” un grup alcătuit din 16 elevi şi 8 cadre didactice vor participa la întâlniri de proiect din Spania, Germania, Franţa şi Marea Britanie. Ca şi prin pas al proiectului, se vor instala acvarii în fiecare unitate şcoalară iar elevii vor avea grijă de plantele şi animalele din ele, curăţându-le şi făcând săptămânal analiza chimică a apei. De asemenea, se va face o analiză chimică a apei din zona unde se află fiecare şcoală iar elevii şi profesorii se vor întâlni cu autorităţile locale pentru a discuta problemele apărute. Elevii vor crea pliante prin care le vor arăta oamenilor cum nişte fapte mici şi neimportante pot schimba total mediul înconjurător. Există prea puţine activităţi care să nu se bazeze pe apa dulce, într-un fel sau altul. Fie că este vorba despre necesitatea apei pentru igiena personală, creşterea culturilor, producerea energiei sau a bunurilor necesare ori menţinerea ecosistemelor din zonele umede, oamenii sunt legaţi inseparabil de apa dulce.
Apa dulce este deosebit de importantă, dar este limitată. Doar 2,5% din toata apa de pe Pamânt consta în apă dulce şi, din aceasta, 70% este cantonată în gheaţa şi zapada din regiunile montane, zona arctică şi cea antarctică. O cantitate mare de apă dulce este ascunsă în subteran şi mai puţin de 1% este accesibilă populaţiei ca apă potabilă.
Membrii echipelor de proiect vor discuta şi despre resursele de energie regenerabile, vor discuta despre importanţa acestora pentru rezolvarea unor probleme de mediu. Se va sublinia şi importanţa reciclării.
Elevii şi profesorii vor desfăşura următoarele activităţi:
–    crearea unui chestionar pentru a descoperi problemele de mediu cu care se confruntă fiecare ţară
–    prezentări în power point despre fiecare ţară, instituţie şcolară şi despre zona unde sunt situate acestea
–    conştientizarea elevilor, locuitorilor, comunităţii, în general, că apa potabilă este o resursă epuizabilă
–    crearea unui logo al proiectului
–    chestionar asupra consumului de apă din fiecare ţară
–    realizarea unui plan de acţiune privind economisirea apei potabile
–    analiza rezultatului chestionarului
–    educarea publicului larg pentru un consum cât mai responsabil de apă
–    campanie pentru reducerea consumului de apă
–    crearea unui calendar european cu imagini din fiecare ţară
–    realizarea unui site web
–    sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei- 22 Martie- expoziţii, postere, mesaje sugestive
–    activitate de igienizare a unui râu, analiză chimică şi biologică a apei
–    discuţii cu autorităţile locale şi cu experţi pe probleme de mediu
–    realizarea unei reviste care va conţine articole ale elevilor, fotografii, desene
–    piesă de teatru care va avea ca temă principală poluarea apei
Proiectul le va da elevilor şi profesorilor din toate ţările participante posibilitatea de a comunica în limba engleză, de a socializa, elevii vor învăţa lucruri noi prin descoperire, ei vor cerceta diferite probleme cu care se confruntă mediul, vor învăţa de la experţi. Ne dorim să-i facem pe elevi conştienţi de valoarea şi importanţa pe care apa o are în viaţa noastră. De asemenea, se va sublinia importanţa voluntariatului pentru  rezolvarea problemelor de mediu.
Putem spune că activităţile ce vor fi desfăşurate şi informaţiile primite în decursul acestui proiect vor avea un caracter educativ şi vor fi de un real ajutor  cadrelor didactice  şi elevilor. Elevii sunt în general interesaţi să participe la activităţi care să îi determine să se concentreze, să-i stimuleze, să fie creativi şi să le ofere posibilitatea de a-şi pune în evidenţă bagajul de cunoştințe.
Toate activităţile realizate în cadrul acestui proiect vor avea un caracter formativ deoarece vor dezvolta cadrelor didactice implicate competenţe digitale, civice şi lingvistice.  Implicarea în diferite proiecte europene contribuie în mod pozitiv la dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei dar şi a propriei instituţii de învăţământ. Considerăm că aceste experienţe constituie modele de urmat pentru cei care doresc să completeze aplicaţiile pentru obţinerea finanţării din partea Uniunii Europene pentru asemenea proiecte de colaborare educativă cu diferite instituţii de învăţământ din Europa.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava