MOPAN Suceava

Autorităţi locale şi judeţene, dar şi cadre didactice din cinci colegii din ţară care au participat, joi şi vineri, la Colegiul Silvic Bucovina din Câmpulung Moldovenesc, care este şcoală centru de resurse, au evidenţiat că unitatea şcolară câmpulungeană este un etalon în învăţământul din judeţ şi chiar din ţară.

Potrivit unui comunicat al colegiului, la prima întâlnire de lucru a Reţelei ”Pădurea, viaţă şi artă” cu tema ” Baza didactico-materială – cheia unui învățământ tehnologic de nota 10” au participat reprezentanţi ai celor cinci şcoli aflate în reţeaua partenerială –Colegiul Tehnic ”Vasile Pîrvan” Constanţa, Grupul Şcolar Silvic ”dr. Nicolae Rucăreanu” Braşov, Grupul Şcolar Forestier Curtea de Argeş, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava şi Grupul Şcolar „Ion Vlasiu” din Târgu Mureş şi centrul de resurse Colegiul Silvic ”Bucovina” .

Fiecare şcoală a fost reprezentată de  două cadre didactice , membre în Consiliul de Administraţie al şcolii, respectiv în  Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii.

Aceştia au prezentat în cadrul Consiliului Profesoral al Colegiului Silvic ”Bucovina”  exemple de bună practică din şcolile lor, subliniind performanţele realizate în cadrul diferitelor proiecte prin care s-au dezvoltat, precum şi performanţele elevilor şi cadrelor didactice la concursurile și olimpiadele de specialitate ale profilelor şcolilor lor.

În cadrul acestei acţiuni a participat primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Şerban, absolvent al colegiului, care a subliniat rolul acestei şcoli în cadrul comunităţii şi faptul că este o unitate reprezentativă a învăţământului sucevean.

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc a subliniat implicarea şcolii câmpulungene în iniţierea unor proiecte importante în ceea ce priveşte reabilitarea şi dotarea şcolii, ceea ce a propulsat această unitate de învăţământ la  un nivel european.

Inspectorul general şcolar al judeţului Suceava,  Cristian Cuciurean, fost director al colegiului, a subliniat la rândul său că performanţele atinse de unitatea şcolare se datorează şi lucrului în echipă a întregului colectiv al şcolii, care pune suflet în ceea ce face în vederea creşterii prestigiului acesteia.

Cuciurean a elogiat foştii absolvenţi ai şcolii care sprijină în continuare instituţia, fiind mândri că au absolvit una dintre cele cinci şcoli de tradiţie silvică din România.

Directorul Colegiului Silvic “Bucovina”, Alina Elena Cuciurean a concluzionat că această primă întâlnire de lucru a fost un foarte bun prilej de cunoaştere reciprocă a şcolilor partenere şi a anunţat că următoarea întâlnire partenerială va avea loc în perioada 5-6 aprilie 2012 la Colegiul Tehnic Petru Muşat Suceava, cu tema “ Educaţia nonformală”.

Colegiul Silvic "Bucovina" din Câmpulung Moldovenesc în topul şcolilor din ţară, 4.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (3 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava