Concert pascal
MOPAN Suceava

Municipiul Fălticeni are trei noi cetăţeni de onoare. La propunerea primarului Cătălin Coman, Consiliul Local Fălticeni a aprobat, astăzi, acordarea titlului de „Cetăţean de onoare”, dr. ing. Iulian-Constantin Vizitiu, comandant al Academiei de Tehnică Militară „Ferdinand I” din Bucureşti, caricaturistului Doru Axinte şi canotorului Ciprian Tudosă. În cadrul şedinţei, Cătălin Coman a arătat că , prof. univ. dr. ung. Constantin Iulian Vizitiu este născut la Fălticeni, are o carieră profesională impresionantă şi este un model pentru tineri.

„Dumnealui i se datorează respectul și recunoștința generațiilor de astăzi, iar prin atribuirea acestui titlu de Cetățean de Onoare domnului general Constantin Iulian Vizitiu s-ar înfăptui un act de recunoaștere a meritelor sale științifice, în domeniul educației și de încurajare a tinerei generații pentru cinstirea valorilor locale și pentru a urma o carieră militară. Cariera militară presupune rigoare, impune respect și ne dorim să avem  parte de personalitîăți ale lumii fălticenene care să transmită mai departe aceste valori”, a spus Cătălin Coman. Făcând referire la caricaturistul Doru Axinte, primarul Cătălin Coman a precizat că acesta este o altă personalitate  fălticeneană. „Îl știți foarte bine, nu din vorbe ci prin faptele sale pentru că este multiplu medaliat la saloane de caricatură internaționale şi este  un susținător și un participant foarte activ la manifestările culturale organizate în municipiul Fălticeni. La fel ca și în  cazul domnului general Vizitiu și aici am avut complici pentru că cei de la Rotary s-au implicat în organizarea acestui eveniment și  acestei festivități pentru a cinsti așa cum se cuvine oamenii care ne onorează și oamenii de care suntem mândri”, a declarat primarul municipiului Fălticeni.

El a fost completat de managerul public al municipiului, Alexandru Rădulescu, acesta precizând că „opera dumnealui, realizările dumnealui în plan artistic și numeroasele premii obținute pot spune mult mai multe. Dumnealui a început prin a face o serie de schițe a clădirilor vechi din Fălticnei care ne-au încântat pe toți. Le găsiți pe rețelele de socializare, iar acum face o serie de schițe și caricaturi ale personalităților fălticenene, pe care le vom  expune în noile spații culturale pe care le-am inaugurat la Biblioteca Municipală, la Galeria Oamenilor de Seamă. Şi va fi în continuare alături de noi și ne va încânta cu lucrările dumnealui”, a spus Alexandru Rădulescu.

Nu în ultimul rând, Cătălin Coman a spus că în ceea ce îl priveşte pe canotorul Ciprian Tudosă, acesta, la doar 24 de ani, a reuşit să obţine un număr impresionant de medalii la campioane europene şi mondiale de juniori şi seniori, totul culminând cu titlul de vicecampion olimpic la Tokyo. „Ciprian Tudosă, fost elev la Colegiul Național Nicu Gane, fost sportiv la Clubul Sportiv Școlar Nicu Gane, este în momentul de faţă legitimat la clubul Steaua și ne-a reprezentat cu cinste și ne-a făcut o mare bucurie şi de această dată, pentur că acest titlu de vicecampion olimpic ne onorează. Acest titlu ne-a făcut să fim extrem de încântați, de mândri şi de recunoscători că un fălticenean a reușit să ne facă să zâmbim în perioade nu tocmai  plăcute cu această pandemie. Şi vreau să spun că am și eu un rol mic în ceea ce privește cariera sportivă de excepție  a lui Ciprian Tudosă. Când era copil oscila între fotbal și  canotaj. Era portar la fotbal, dar îi plăcea canotajul. Și am făcut o complicitate cu  domnul profesor Vasile Avrămia, cu un unchi a lui Ciprian, Vasile Aparaschivei, care își dorea să facă canotaj și am reușit să îl redirecționăm spre canotaj. Și iată că a fost o întâmplare fericită, a făcut alegerea potrivită, înțeleaptă și astăzi reușim cu aceste titluri europene, mondiale și titlul de vicecampion olimpic”, a mai spus Cătălin Coman.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava