MOPAN Suceava
  • Nemo Expres Logistic face primul pas pe piața de capital prin listarea pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare a obligațiunilor companiei denominate în euro.
  • Compania de curierat a încheiat un plasament privat de obligațiuni în luna iulie 2020 prin care a atras de la investitori 1,57 milioane de euro.
  • Nemo Expres Logistic intenționează să folosească în viitor și alte mecanisme de finanțare disponibile pe piața de capital.

Compania de curierat Nemo Expres Logistic (NemoExpress) face astăzi, 28 iunie, primul pas la Bursa de Valori București (BVB) prin listarea obligațiunilor în valoare de 1,57 milioane de euro pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al BVB. Obligațiunile se tranzacționează sub simbolul bursier NEMO23E. Fondurile atrase în cadrul plasamentului privat de obligațiuni, din iulie 2020, sunt utilizate pentru dezvoltarea activității, investiții în software, achiziții de mijloace de transport, combustibil sau angajarea de personal suplimentar. Conform companiei, aceste investiții vor susține creșterea numărului de clienți, a volumului de marfă transportat și implicit creșterea cotei de piață.

„Ne bucurăm că NemoExpress a ales să se finanțeze prin intermediul pieței de capital, dar și pentru că intenționează să o facă în continuare. Cu fiecare listare de acțiuni sau obligațiuni, piața de capital demonstrează că este un partener de încredere în susținerea planurilor de creștere pentru companii. Mai mult, compania a desfășurat plasamentul privat de obligațiuni în 2020, un an dificil și provocator inclusiv pentru industria de curierat. Felicitări și mult succes în această nouă etapă de dezvoltare a companiei”, a spus Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

Înființată în 2013, NemoExpress oferă servicii de curierat cu acoperire națională. În 2020, compania a înregistrat un profit net de 4,09 milioane lei, o creștere semnificativă față de 2019, an încheiat cu un profit de 940.179 lei.

„Pentru NemoExpress anul 2020 a fost unul cu multe încercări, dar și o perioadă în care am eficientizat activitatea și resursele, cu rezultate remarcabile în ceea ce privește profitul înregistrat, de patru ori mai mare față de 2019. Acest lucru a fost posibil prin creșterea exponențială a segmentului B2C, prin regândirea operațiunilor, implementarea unor soluții IT de ultimă oră, optimizarea cheltuielilor și gestionarea corectă a resurselor. Și în 2021 punem accentul pe profitabilitate și apreciem o creștere cu peste 25% față de anii anteriori. În ceea ce privește finalul acestui an, am bugetat peste 2 milioane de euro pentru investiții în extinderea flotei, a mijloacelor fixe și mobile, pentru infrastructura logistică, precum și dezvoltarea soluțiilor IT existente. NemoExpress va fi în continuare același partener de încredere pentru toți colaboratorii săi. Rămânem fideli principalelor noastre valori: flexibilitate, promptitudine și siguranță”, a afirmat Florian Stănilă, Administrator Unic Nemo Expres Logistic.

Listarea obligațiunilor vine după ce compania a încheiat în iulie 2020, un plasament privat de obligațiuni în valoare totală de 1.576.500 euro. Emisiunea include 15.765 de obligațiuni negarantate, denominate în euro, cu o valoare nominală de 100 euro și o rată fixă a dobânzii de 7% pe an, cu scadența în 29 iunie 2023. NemoExpress anunță că intenționează să folosească și alte mecanisme de finanțare disponibile pe piața de capital. Listarea obligațiunilor a fost realizată cu sprijinul Intercapital Invest, în calitate de Consultant Autorizat.

„Piața de capital din România are o evoluție dinamică, remarcându-se în mod deosebit interesul ridicat din partea companiilor mici și mijlocii pentru finanțarea prin emisiuni de acțiuni și obligațiuni. Acest fapt demonstrează că antreprenorii sunt deschiși către oportunitățile pieței de capital, iar optimizarea alocării economiilor populației prin investiții în proiecte cu potențial de creștere poate influența în mod pozitiv economia românească. Prin listarea la bursă companiile își pot stabili o valoare de piață a afacerii, iar alinierea la cerințele de guvernanță va participa la consolidarea încrederii clienților și atragerea de noi parteneri de afaceri. Este important ca emitentul să înțeleagă avantajele listarii și să le folosească constant întrucât dezvoltarea unei companii este în strânsă legătură cu soluția finanțării”, a afirmat Mihaela Stoica, Director General Intercapital Invest.

NemoExpress are un număr de 1.087 de angajați și colaboratori, din care 330 sunt angajați direct. Veniturile totale ale companiei în 2020 au fost de 121 milioane lei, în scădere față de 2019, pe fondul crizei provocate de pandemia Covid-19, când au fost înregistrate venituri totale de 137,8 milioane lei. Conform calculelor companiei, NemoExpress avea în 2019 o cotă de piață de 3%.

Planurile companiei includ, pentru 2021, o creștere a activității cu peste 20% ca urmare a dezvoltării tuturor celor trei segmente de business – B2B, B2C, C2C. Pentru 2022, compania își propune extinderea capacității HUB-urilor regionale și locale, precum și suplimentarea capacității logistice rutiere pentru a preîntâmpina creșterile de volum anticipate.

Acționarii companiei sunt Șerbănescu Dan-Dumitru (51%), Capital Fleet Services SA (39%) și Stănilă Florian (10%).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava