MOPAN Suceava

SC SUCT SA Suceava, una dintre cele mai importante firme din domeniul construcţiilor, a aniversat miercuri 60 de activitate. Pentru a marca cele şase decenii de activitate, compania a organizat un eveniment special la care au fost prezenţi partenerii companiei, beneficiari ai lucrărilor realizate de această firmă, angajaţi, dar şi foşti directori. Alături de aceştia au mai fost prezenţi preşedintel Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, primarul Sucevei, Ion Lungu, prefectul Florin Sinescu, precum şi preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei.

Povestea de succes a SC SUCT SA Suceava a început în anul 1953, când a fost înfiinţată Întreprinderea Regională de Construcţii, din care făcea parte şi Baza de Producţie Secundară şi Deservire, care urma să dezvolte construcţii civile şi de agricultură în oraşele Suceava şi Botoşani. După mai multe schimbări politice şi administrative, în anul 1997 SUCT devine societate comercială cu capital social integral privat, iar din acest moment începe ascensiunea companiei în domeniul construcţiilor, ajungând să fie astăzi un nume cunoscut şi bine definit pe piaţa construcţiilor din nordul României şi chiar în întreaga ţară.

În pofida crizei şi a situaţiei economice din România din ultimii ani, profesionalismul şi calitatea lucrărilor realizate de SC SUCT SA Suceava au făcut ca acestă companie să aibă o evoluţie ascendentă. Astfel, începând din anul 2009 şi până în 2012 SC SUCT SA Suceava a înregistrat o creştere semnificativă a profitului, iar odată cu evoluţia financiară compania şi-a adus contribuţia şi la nivelul comunităţii locale, creând un număr însemnat de noi locuri de muncă.

În cadrul evenimentului organizat pentru aniversarea celor 60 de ani de activitate, unul dintre momentele speciale a fost discursul lui Iulian Papuc, cel care a fost directorul acestei companii timp de 39 de ani. Cu o activitate totală de 43 de ani în cadrul acestei companii, Iulian Papuc, a făcut o scurtă istorie a evoluţiei firmei, de la momentele în care era condusă de „diverşi activişiti de partid care nu aveau nici o tangenţă cu activitatea de mecanizare”, la perioada de după anul 1963 când a început dezvoltarea societăţii şi până în anii de după 1989 şi în prezent, când compania a ajuns să fie una dintre cele mai importante din domeniul construcţiilor. Iulian Papuc a subliniat activitatea din prezent a companiei, sub conducerea actualului director, Dumitru Popescu. „Crescut şi format în mare măsură de SUCT, cunoscând îndeaproape toate laturile activităţii societăţii, numirea lui în această funcţie a fost una dintre cele mai bune opţiuni luate de acţionarii societăţii”, a spus fostul director al SC SUCT SA Suceava.

În discursul său, actualul director al SC SUCT SA Suceava, Dumitru Popescu, a a făcut o scurtă trecere în revistă a unora dintre cele mai importante evenimente care au avut loc în lume în 1953, anul în care a luat fiinţă această companie. „Anul 1953, pentru cei mai mulţi, este unul obişnuit, care oricare altul. Pentru noi, însă, el marchează începutul. UN început care avea să cunoască mai târziu atât perioade prospere, cât şi unele mai grele, dar care s-au bazat, întotdeauna, pe oameni capabili şi de nădejde, care şi-au făcut treaba de fiecare dată şi au muncit din suflet”, a spus Dumitru Popescu. El le-a prezentat invitaţilor principalele evenimente care au avut loc în acelaşi an în care s-a înfiinţat compania, amintind printre altele de urcarea pe tronul Regatului Britanic a reginei Elisabeta, moartea lui Iosif Stalin şi a regelui Carol al II-lea al României, apariţia primului televizor color din lume sau lansarea de către IBM a primului computer.

„Pe fondul acestor evenimente, atât politice, cât şi tehnologice, ia naştere Baza de Producţie Secundară şi Deservire Suceava, care urma să dezvolte construcţii civile şi de agricultură”, a mai spus directorul SUCT Suceava.

Popescu a arătat că una dintre cele mai importante resurse ale companii o reprezintă omul. „Din acest punct de vedere post susţine că am fost norocos, pentru că am avut alături de mine oameni pe care m-am putut baza şi care au contribuit la dezvoltarea şi evoluţia SUCT. Din acest motiv, politica noastră la nivel de companie se îndreaptă cu desăvârşire către om”, a mai spus Dumitru Popescu. El a ţinut să precizeze că echipa SUCT numără în momentul de faţă peste 200 de persoane, „iar rezultatele obţinute se datorează în mod direct implicării lor”.

Dumitru Popescu a mai spus că societatea pe care o conduce a realizat lucrări precum construcţia bazarului dinSuceava, abatorul din Ilişeşti, o fabrică de lactate în Bălăceana, a mai multor drumuri din Moldoviţa, Dorneşti sau Fântâna Mare. Directorul SUCT Suceava a arătat că activitatea acestei companii este cel mai bine reflectată de lucrările de drumuri, evoluând de la cele comunale, la lucrări de drumuri naţionale.
„În final nu pot să spun decât că cei 60 de ani pe care i-am împlinit sunt despre realizări, despre vise devenite realitate, despre oamenii noştri, care prin activitatea de zi cu zi au ajutat prezentul să devină mai prosper, mai frumos şi mai promiţător”, a încheiat Dumitru Popescu.

SUCT = “Suceveni, Uitaţi Cine Trudeşte”

Prezent la evenimentul SUCT SA Suceava, primarul Ion Lungu a ţinut să-i ofere directorului companiei un coş cu flori, spunând că venit la sărbătoarea acestei firme „cu respect şi cu o nostalgie a tinereţii”. Ion Lungu a spus că administraţia locală a avut o colaborare foarte bună cu SC SUCT SA, companie despre care a spus că a participat direct la dezvoltarea Sucevei. El a explicat de ce a spus că a venit cu nostalgie la acest eveniment deoarece imediat după Revoluţia din 1989, când era un tânăr economist, i s-a propus să preia o funcţie de conducere în cadrul firmei. „Dacă SUCT era atunci ceea ce este acum probabil că acceptam”, a spus Lungu. El i-a înmânat lui Dumitru Popescu o diplomă de excelenţă din partea Primăriei, pentru realizările companiei şi pentru contribuţia adusă dezvoltării oraşului Suceava.


De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a ţinut să le ureze celor de la SUCT Suceava să ajungă să sărbătorească centenarul, spunând în acelaşi timp că „cetatea Sucevei a renăscut odată cu apariţia SUCT”.
La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că administraţia judeţeană este mândră că are un partener precum SC SUCT SA. Nechifor a arătat că din punctul său de vedre SUCT se poate traduce prin „Suceveni, Uitaţi Cine Trudeşte”.

 

Compania SUCT Suceava a sărbătorit 60 de ani de profesionalism, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava