MOPAN Suceava

Compania de ambalaje biodegradabile „UrsPack” Bosanci a lansat prima ediție a campaniei #1copacpean prin care și-a propus să planteze 50.000 de puieți forestieri în 10 localități sucevene. Deja, au avut loc două acțiuni de împădurire, la Bosanci și la Hănțești, unde s-au plantat 15.000 de puieți. Printre voluntari se află angajați și parteneri ai „UrsPack”, activiști de mediu, elevi, cercetași, studenți, dar și deținuți.

Cofondatorul „UrsPack”, Vasile Avram Ursaciuc, a declarat: „În producția ambalajelor noastre utilizăm cartonul, iar respectul față de natură este una dintre valorile companiei. Prin urmare, suntem responsabili și datori să spunem naturii, în cât mai multe feluri posibile-mulțumesc, iar campania #1copacpean completează armonios proprietatea ambalajelor, aceea de a fi eco-friendly”. La rândul său, managerul de proiect Mihaela Dalar Stanca a afirmat: „Credem că obiectivul pe care ni l-am propus la nivel de companie, acela de a planta 50.000 de puieți în primăvara și toamna acestui an, poate fi multiplicat cu ajutorul fiecărui român care se simte inspirat și motivat să facă acest gest extrem de mic, însă cu impact major”. Ambalajele eco-friendly produse la fabrica din Bosanci sunt destinate exclusiv industriei HoReCa.

Compania „UrsPack” Bosanci va planta 50.000 de puieți forestieri în 10 localități sucevene, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava