„Trebuie să mă duc să dau un telefon. Ai grijă de geanta mea. Am niște acte secrete în ea”, i-a șoptit colonelul Claus von Stauffenberg colonelului Brandt, care stătea alături de el. Pe urmă s-a ridicat în liniște de la masa aglomerată și s-a strecurat afară din sala de conferințe, în timp ce conducerea superioară a armatei germane îi prezenta conducătorului suprem rapoarte sumbre, în buncărul fortificat Wolfsschanze (Bârlogul Lupului), la cartierul general din Rastenburg, nord-estul Poloniei actuale.

Trei minute mai târziu, la ora 12:42, bomba care fusese ascunsă într-o cămașă din geanta colonelului von Stauffenberg a explodat, ucigând patru persoane, inclusiv pe colonelul Brandt, dar lăsându-și aproape nevătămată ținta, Adolf Hitler. Având nevoie de mai mult loc pentru picioare, nefericitul Brandt împinsese geanta către capătul îndepărtat al mesei, ferindu-l astfel ca prin miracol pe Hitler de efectul exploziei.

Von Stauffenberg, care avea 36 de ani, era ofițer de carieră, provenind dintr-o familie nobiliară prusacă. Fost susținător al lui Hitler la început, participase la toate campaniile importante ale Führerului și fusese grav rănit în timp ce lupta în Divizia 10 Panzer din Afrika Corps condusă de Rommel, în Tunisia. Acolo, la începutul anului 1943, avioanele de vânătoare ale Aliaților îi atacaseră convoiul și von Stauffenberg își pierduse ochiul stâng, mâna dreaptă și ultimele două degete de la mâna stângă.

Von Stauffenberg a început să-și piardă încrederea în Hitler probabil în Rusia, după ce fusese martorul atrocităților comise de SS și, la mijlocul anului 1944, tuturor le era clar, mai puțin naziștilor fanatici, că Germania avea să piardă războiul. Von Stauffenberg a devenit un membru-cheie al conspirației cu numele de cod Walküre (Valkiria), al cărei scop era să preia controlul asupra guvernului și să obțină termeni de pace convenabili de la Aliați, pentru a salva țara de la distrugerea totală.

Complotiștii căutau o modalitate de a ajunge la Hitler și norocul le-a surâs în data de 1 iunie 1944, când von Stauffenberg a fost numit șef de stat major al Armatei de Rezervă, ceea ce îi oferea acces la cele mai importante întâlniri militare ale Führerului. Apoi a fost chemat la conferința de la Wolfsschanze din 20 iulie. În acel moment, încrederea sa de la început în Hitler se transformase în dispreț. „Soarta ne-a oferit ocazia și nu o voi refuza pentru nimic în lume. M-am cântărit în fața lui Dumnezeu și a conștiinței mele. Trebuie să fac asta, deoarece acest om este personificarea răului”, a spus „The Big Adolf”.

Zburând către Rastenburg chiar în zorii acestei zile, fixase temporizatorul de zece minute al bombei chiar înainte să intre la întâlnire. Imediat după explozie a reușit să treacă prin trei puncte de control ale Ssului și, crezându-și misiunea îndeplinită, a zburat înapoi la Berlin pentru a ajuta la preluarea puterii.

Din nefericire, complotiștii care au luat parte la conspirație au dovedit carențe inimaginabile atât în privința planificării, cât și a hotărârii, iar complotul a început să se năruie din momentul în care a început să fie clar că Hitler, care avea arsuri la picioare, timpanele fisurate și părul pârlit, nu murise.

De fapt, în aceeași după-amiază, a avut ultima întâlnire cu Mussolini și s-a lăudat că Dumnezeu îl salvase ca să asigure victoria Germaniei împotriva lumii. Răzbunarea lui Hitler a fost rapidă și crudă. Când von Stauffenberg a sosit la Berlin ulterior, în cursul aceleiași zile, o contralovitură SS începuse deja să-i captureze pe majoritatea complotiștilor. Pe la miezul nopții, von Stauffenberg și alți trei conspiratori au fost duși într-o curte a Ministerului de Război și au fost împușcați, colonelul strigând în ultimele clipe: „Trăiască Germania noastră sfântă”. Cadavrele au fost îngropate în apropiere, însă, la ordinul lui Himmler, au fost deshumate și arse, cenușa fiind risipită în vânt.

Au fost arestați, torturați și executați complotiști din întreaga Germanie. Opt au fost strangulați cu corzi de pian legate de cârlige de măcelărie, agonia morții lor fiind filmată pentru a-l delecta pe Hitler.

Unii ofițeri s-au sinucis, cel puțin unul dintre ei intrând în „țara nimănui”, pentru a fi împușcat de dușmani, iar cel mai ilustru feldmareșal al Germaniei, Erwin Rommel, a fost obligat să se otrăvească pentru a-și salva familia.

Aproximativ 4.980 de persoane au fost executate, în timp ce alte 15.000, în majoritatea lor rude ale conspiratorilor, au fost trimise în lagărele de concentrare. Execuțiile au continuat până în luna aprilie 1945, chiar și în timp ce rușii se aflau pe străzile Berlinului.

După tentativa de asasinat, Hitler a devenit chiar mai paranoic și foarte retras. Înghițea pilulele pe care i le dădeau medicii, mâna dreaptă îi tremura puternic și rareori accepta să fie fotografiat. Cu toate acestea, hotărârea lui a rămas nestrămutată. S-a spulberat orice speranță de negociere.

În luna decembrie, Hitler i-a spus aghiotantului său din Luftwaffe: „Nu vom capitula. Niciodată. N-avem decât să ne prăbușim. Dar vom lua întreaga lume după noi.”

Tot la 20 iulie:

1881: Căpetenia indiană sioux Sitting Bull se predă armatei Statelor Unite.

1917: Aleksandr Kerenski devine prim-ministrul Rusiei.

Geo Alupoae, critic de teatru.