Pe raza comunei Salcea pe drumul ce duce spre Verești se află o clădire de o frumusețe aparte care din păcate zace în paragină de ani buni și care riscă să devină în curând o ruină. Este vorba de conacul boieresc sau castelul cum îi spun oameni un simbol al bogăției și frumuseții de odinioară. Conacul a fost construit în jurul anilor 1850 de boierul Alexandru Cantacuzino Paşcanu și era unic în felul său întrucât avea apă curentă și electricitate fiind prima clădire din Moldova dotată cu aceste utilități. Castelul de apă se vede și acum. Curentul electric era produs de o microhidrocentrală amplasată pe pârâul din Salcea iar boierul Cantacuzino le-a asigurat şi localnicilor iluminatul public. 

Prima clădire din Moldova cu apă curentă și electricitate

Castelul de la Salcea se întinde pe o suprafață de 600 de metri pătrați și are 37 de camere. Moșia boierească dispunea de 10 hectare de teren iar castelul era era înconjurat de o livadă superbă, care a dispărut deoarece nu a mai fost îngrijită. Scriitorul Artur Gorovei a vorbit despre castelul de la Salcea în opera sa „Pe urmele răscoalelor”: „Dacă mergi noaptea cu trenul, între Vereşti şi Burdujeni, şi te uiţi pe fereastra vagonului, zăreşti la o oarecare depărtare nişte globuri mari de lumină electrică, asemenea unor stele care sclipesc deasupra unui pustiu. Acolo este Salcea, moşie pe care s-a făcut cea mai frumoasă gospodărie din ţara noastră şi s-ar face şi astăzi, dacă n-ar interveni rătăcirea din anul sângeros 1907”. Scriitorul vorbește în cartea sa ce s-a petrecut la conac în timpul răscoalei din 1907. “Te cuprinde groaza când intri în interiorul acestei locuinţi cochete. Năvălirile barbarilor nu puteau să facă dezastre şi mai grozave. Nu a rămas nimic nesfărâmat. Uşi, fereşti, mobile, totul a fost prefăcut în bucăţi. Sobele de teracotă au fost dărâmate, caloriferele scoase din păreţi, sârmele de la conducta electrică au fost smulse şi rupte, cărţile din bibliotecă sfâşiate foaie cu foaie, şi toate acestea – lemnăria, teracotă, ferărie, sârmă, hârtie – toate zac împrăştiate pe parchet – singurul lucru de preţ care a rămas nevătămat, şi asta pentru că ţăranii nu i-au cunoscut valoarea.”

Pe la conac trecea deseori și Nicolae Iorga

Despre conacul de la Salcea amintește și Nicolae Iorga în câteva dintre scrierile sale. Se vorbește că acesta era un foarte bun prieten al boierului Pașcanu și obișnuia să petreacă cel puțin 2-3 zile la conac, fie atunci când călătorea spre Suceava, fie când se întorcea spre casă. În 1949 la naționalizare, comuniștii au transformat conacul în clădire de birouri a Stațiunii de Mecanizare Agricole iar în altă clădire a unei dependințe a funcționat până în jurul anului 1995 o secție a Întreprinderii de Reparații Auto Suceava.

Clădirea este proprietate privată fiind la un moment dat cumpărat de un descendent al familiei Sturdza

Conacul este în prezent proprietate privată. Cel puțin așa reise de pe plăcuța de la poarta de intrare. Totuși, proprietarul este incert. Cele mai multe surse îl atestă drept deținător pe un descendent al familiei Sturdza, Paltin Sturdza, care ar fi încercat să vândă proprietatea în nenumărate rânduri. Se pare că ar fi vândut la un moment dat moșia unei femei din județul Tulcea.

Din păcare castelul se află acum într-o stare avansată de degradare. Clădirea nu face parte din lista monumentelor istorice din județul Suceava deși istoria sa, legendele care îl înconjoară îl recomandă fără îndoială ca o mare atracție turistică.