• S.C. Doly-Com Distribuție S.R.L. Botoșani angajează persoane cu competențe profesionale în domeniile electric, electronic și automatizări, cu studii medii sau superioare.
  • Salariul brut acordat este între 5128 lei și 6837 lei, funcție de cunostintele și competențele profesionale în domeniu. Se acordă gratuit transport și o masă la cantina societății. CV-urile se pot trimite pe e-mail la adresa office@dolycom.ro. Relații: la tel. 0231 565970, 0753 090117, 0753090142.

Anul 2019 debutează la Iulius Mall Suceava cu o surpriză muzicală, devenită tradiție printre clienții melomani. Duminică, iubitorii artelor clasice sunt invitați la un concert special al Filarmonicii de Stat Botoșani. În plus, în acest week-end se desfășoară și Târgul de Antichități, dar și atelierele de creație pentru prichindei.

Și în acest an, Iulius Mall Suceava își va răsfăța clienții cu o agendă bogată în evenimente speciale, care va debuta duminică, 13 ianuarie 2019, cu un spectacol vocal – simfonic grandios. De la ora 19.00, la etajul Iulius Mall Suceava, Filarmonica de Stat Botoşani va susține „Concertul de Anul Nou”. Sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, instrumentiștii din orchestra simfonică vor interpreta fragmente din lucrări celebre, încântând publicul prin virtuozitatea și talentul lor. Spectacolul de excepție va beneficia și de prezența unor invitați speciali: soprana Elena Dincă, mezzo-soprana Maria Miron și tenorul Andrei Lazăr. Partituri ale unor compozitori de renume, precum J. Strauss, G. Puccini, P.I. Ceaikovski, E. de Curtis, M. Penella, J. Offenbach și mulți alții, vor transmite publicului emoție și bucurie, fiind cadoul muzical prin care Iulius Mall Suceava marchează începutul de an.

Ultimele zile de vacanță pentru prichindei sunt prilej de bucurie, la Iulius Mall. Sâmbătă, de la orele 14.00 și 15.00, în zona magazinelor pentru copii, cei mici își pot pune în valoare îndemânarea la atelierul de creație. Prima întâlnire din acest an cu minunata lume a imaginației are ca temă realizarea unor rame foto decorate cu mărgele și năsturei. Năzdrăvanii vor fi îndrumați de specialiștii Creativ & Deco, iar materialele necesare sunt oferite de Iulius Mall. La final, operele de artă vor putea înfrumuseța camera ștrengarilor. Participarea este liberă, iar înscrieri se pot face în ziua desfășurării atelierelor, la Centrul Info, în limita locurilor disponibile.

De vineri până duminică, în perioada 11 – 13 ianuarie, parterul Iulius Mall Suceava va fi învăluit în parfumul nostalgic al Târgului de Antichități. Prima ediție din acest an a evenimentului așteptat de colecționari va dezvălui publicului o selecție impresionantă de obiecte ancorate în trecut. Zeci de expozanți din toate colțurile țării își vor prezenta cele mai de preț piese: bijuterii felurite, ceasuri de colecție, porțelanuri, argintărie, viniluri, numismatică, filatelie, piese de mic mobilier, tablouri, cărți, accesorii, decorațiuni și multe alte obiecte ale căror povești așteaptă să fie istorisite.

În perioada aceasta, clienții Iulius Mall se pot bucura și de sezonul reducerilor de iarnă. Magazinele se întrec în promoții, care ajung și până la 80%, la îmbrăcăminte, încălțăminte, bijuterii, accesorii, cosmetice și multe altele.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava