Concert pascal
MOPAN Suceava

Un week-end dedicat iubirii se anunță la Iulius Mall Suceava. Viitorii miri sunt așteptați la Târgul de Nunți Bucovina, iar melomanii vor fi încântați cu un concert dedicat îndrăgostiților, suținut de Filarmonica de Stat Botoșani. Pentru copii vor fi organizate ateliere de creație.

De vineri până duminică inclusiv, în perioada 9 – 11 februarie 2018, la etajul Iulius Mall Suceava se va desfășura cea de-a XI-a ediție a Târgului de Nunți Bucovina, organizat de Camera de Comerț și Industrie Suceava. La eveniment vor participa 32 de companii, care vor prezenta cele mai noi tendințe din domeniu. Vizitatorii vor găsi rochii de mireasă, costume, verighete și bijuterii, mărturii și invitații, aranjamente și buchete florale, decoruri, coafuri și servicii de înfrumusețare, torturi, prăjituri, cosmetice, servicii foto-video, oferte ale restaurantelor din oraș, închirieri limuzine, mașini de epocă sau trăsuri trase de cai, focuri de artificii, dar și pachete turistice. Clienții vor beneficia de oferte speciale și vor putea participa la o tombolă cu premii surpriză. Sâmbătă şi duminică, de la ora 14.00, atmosfera va fi completată cu recitaluri live susţinute de Mihaela Negru, Alexandru Recolciuc, Iosefina Telescu şi formaţia Imperial.

În aceeași perioadă, parterul Iulius Mall Suceava va găzdui Târgul Handmade. Cei care apreciază unicitatea vor găsi expuse bijuterii felurite, piese vestimentare, accesorii, decorațiuni, articole de marochinărie, cosmetice naturale și multe alte obiecte lucrate manual.

Sâmbătă, prichindeii sunt invitați la noi întâlniri creative. De la orele 14.00 și 15.00, în zona magazinelor pentru copii, specialiștii Creativ & Deco vor fi prezenți pentru a-i învăța pe ștrengari cum să realizeze tablouri cu animăluțe, prin tehnica mozaic. Materialele vor fi puse la dispoziție de Iulius Mall, iar participarea este gratuită. La final, lucrările le vor fi oferite cadou participanților.

Duminică este o zi muzicală la Iulius Mall Suceava. De la ora 19.00, la etajul mall-ului, melomanii vor fi încântați cu un spectacol extraordinar, susținut de Filarmonica de Stat Botoșani. Concertul dedicat Zilei Îndrăgostiților va include partituri de muzică latino și va oferi publicului un regal al ritmurilor antrenante și vesele. Evenimentul va beneficia și de prezența dirijorului Ramiro Arista, din Argentina, care îi va coordona pe talentații instrumentiști din orchestra simfonică. Passo boble, samba, mambo, cha cha cha și alte genuri latino vor îmbogăți seara de duminică cu bună dispoziție. Cei mai curajoși dintre spectatori își vor putea învita partenerii la dans, încurajați de spectacolul live oferit de Filarmonica de Stat Botoșani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava