Concert pascal
MOPAN Suceava

Concursul „Bucovina prin ochii tinerilor”, organizat de Asociația Hope 4 Humanity, este o oportunitate pentru tinerii suceveni de a-și promova talentele, expunând cu ajutorul lor frumuseți ale Bucovinei: de la peisaje la oameni ca scoși din basme, de la veșminte la obiceiuri și tradiții. La acest concurs pot participa tineri cu domiciul și/sau reședința în județul Suceava, cu vârsta cuprinsă între 14 și 30 de ani, iar categoriile la care participanții se pot înscrie sunt următoarele: fotografie, videoclip (scurt sau lung metraj, TikTok, Instagram Reel), creație scrisă (poezie, proză, eseu) și categoria specială numită „Out of the Box”, unde juriul le permite participanților să își dea frâu liber imaginației și să realizeze o creație care nu se încadrează în nici una din categoriile anterior menționate.

Acest concurs este ultima etapă a școlii de vară BucoviMEA, proiect organizat de Asociația Hope 4 Humanity cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, o experiență dedicată tinerilor suceveni, ce-i încurajează pe aceștia să descopere satele bucovinene în adevărata lor esență și să aibă contact direct cu făuritorii tradiției, urmând ca apoi să devină ambasadori ai regiunii.

Vă așteptăm cu brațele deschise și cu formularul de înscriere la https://forms.gle/FdUDnbJeMAPXpbju5, disponibil și la o scanare cu telefonul a codului QR din afișul evenimentului, dar și pe rețelele de socializare ale asociației (Facebook și Instagram– Hope 4 Humanity), unde vă stăm cu drag la dispoziție cu informații suplimentare. Menționăm că termenul limită pentru înscrierea în concurs este 25 Noiembrie 2021, urmând ca premierea să se realizeze în cadrul unui eveniment online ce va avea loc de Ziua Bucovinei, duminică, 28 Noiembrie 2021. De asemenea, dacă există persoane, afaceri locale sau organizații care doresc să susțină proiectul și/sau să fie promovate prin acesta, așteptăm cu drag orice solicitare, fiind disponibili și la adresa de email contact@hope4humanity.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava