Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliul Judeţean Suceava va organiza un concurs privind realizarea noului site al instituţiei. Potrivit preşedintelui ales al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, concursul este deschis tinerilor. El a spus că site-ul actual a fost construit chiar de el, în 2007, atunci când era director în cadrul CJ, şi este total depăşit.

„Atunci erau altfel metode. Am realizat acest site cu resurse zero, adică m-am ocupat eu de el, fiind şi informatician de profesie. Acum e complet depăşit, şi anunţ că o să lansăm un concurs public, adresat tinerilor din judeţ, în sensul de a veni cu idei, şi cu un concept de site dinamic, care să aibă mesaje importante”, a spus Nechifor. Nechifor a declarat că premiile la acest concurs nu vor fi foarte mari, intenţia principală fiind de a pune în valoare creativitatea tinerilor, competiţia fiind deschisă atât studenţilor, cât şi elevilor. Liderul PSD Suceava a mai precizat că procedura de concurs şi modalitatea de selecţie a câştigătorului concursului vor fi anunţate după instalarea sa în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.

Cătălin Nechifor a precizat că unul dintre mesajele care se va regăsi pe noul site va fi „Judeţul Suceava, deschis afacerilor”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava