MOPAN Suceava

Câteva sute de elevi au participat vineri la a doua ediție a Concursului de Atletism „Viitorii Campioni”. Competiția a fost organizată de Primăria Liteni și Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din acest oraș. Printre participanți s-au numărat elevi din clasele V-VIII de la școli din Liteni, Roșcani, Siliștea, Rotunda, Gulia, Corni, Pleșești, Udești, Bănești și Verești.
Elevii aliniați la startul competiției au avut de parcurs o probă de viteză, pe 50 de metri, şi o probă de rezistenţă, pe 600, 800 sau 1.000 de metri, în funcţie de vârsta tinerilor sportivi.
Deschiderea oficială a Concursului de Atletism „Viitorii Campioni” a avut loc în prezența primarului din Liteni, Tomiță Onisii, a profesorului care a inițiat această competiție, Demis Maranda, a inspectorului de specialitate Adrian Boicu, a conducerii Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu”, precum și a profesorilor elevilor participanți.
În fața participanților, profesorul Demis Maranda a ținut să mulțumească tuturor celor care au sprijinit organizarea acestui concurs, de la conducerea Liceului Tehnologic din localitate, și până la parteneri și sponsorii competiției. El a subliniat că unul dintre principalii susținători este primarul din Liteni, Tomiță Onisii, un sprijin important venind și din partea proprietarului firmei Avastar din Roșcani, Vasile Pleșca. . Invitat să ia cuvântul, primarul orașului Liteni a dat asigurări că personal va sprijini în continuare orice inițiativă de acest fel. „Este o activitate pe care noi vrem să o organizăm, cu succes, și în anii viitor. Îmi place sportul, și consider că astfel de competiții dezvoltă caractere și sunt bine-venite pentru elevi. Iar personal voi oferi sprijinul necesar pentru toate activitățile școlare”, a spus Tomiță Onisii.
La rândul său, inspectorul de sport Adrian Boicu a ținut să le transmită elevilor înscriși în concurs că își dorește ca un număr cât mai mare dintre aceștia să se regăsească printre câștigătorii viitoarelor competiții sportive școlare, atât la nivel județean, cât și național.

După finalizarea tuturor probelor, câștigătorii au fost următorii elevi:
Clasele V-VI:
Viteză – fete:
1. Olivia Tihulcă (Rotunda)
2. Rafaela Uncescu (Liteni)
3. Ana Maria Țibichi (Liteni)

Viteză – băieți:
1. Constantin Poenaru (Roșcani)
2. Tiberiu Ciubotariu (Roșcani)
3. Dănuț Petrică Amariței (Liteni)

Rezistență – fete:
1. Ionela Moraru (Siliștea)
2. Florina Pascariu (Siliștea)
3. Bianca Elena Lupu (Liteni)

Rezistență – băieți:
1. Claudiu Apetrechioaie (Rotunda)
2. Neculai Sârbu (Gulia)
3. Daniel Apetrechioaie (Rotunda)

Clasele VII-VIII:

Viteză – fete:
1. Andreea Rotaru (Rotunda)
2. Luminița Strugariu (Rotunda)
3. Gabriela Gurincu (Liteni)

Viteză – băieți:
1. Ionuț Andrei Lupu (Gulia)
2. Florin Ciuraru (Gulia)
3. Adi Cioroianu (Rotunda)

Rezistență – fete:
1. Maria Aparaschivei (Rotunda)
2. Luminița Strugariu (Rotunda)
3. Paula Tihulcă (Rotunda)

Rezistență – băieți:
1. Dumitru Baicu (Gulia)
2. Florin Ciuraru (Gulia)
3. Antonel Dascălu (Corni)

Concursul de atletism „Viitorii Campioni” a avut loc în orașul Liteni, 6.3 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.3/10 (6 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava