Concert pascal
MOPAN Suceava

Fundația Orange anunță lista celor 10 câștigători ai concursului #Digitaliada 6.0, în care profesorii și elevii au avut ocazia să înscrie resurse educaționale digitale. Cele mai bune proiecte au fost premiate cu echipamente electronice și IT în valoare totală de aproximativ 8.900 de euro.

Ca în fiecare an, competiția a inclus patru mari categorii: Aplicații,Conținut video, Proiectare didactică și Alte materiale educaționale.Pentru fiecare dintre ele a fost premiat câte un material dedicat învățământului primar și unul învățământului gimnazial. Juriul a mai acordat un premiu și pentru cel mai bun material creat de un elev (la Categoria 14-17 ani), precum și Premiul de Popularitate – desemnat de un juriu special, format din elevi.

Printre câștigători se numără Florin Viu și Mihaela Gogu, ambii profesori la Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” din Baia, Suceava. Florin Viu este câștigător la categoria Conținut Video pentru învățământ gimnazial cu proiectul Laboratorul Virtual, destinat materiei de Chimie pentru clasa a VIII-a, iar Mihaela Gogu, premiată la categoria Proiectare didactică pentru învățământul primar, cu proiectul Munții Carpați.

Florin Viu a declarat că ideea realizării materialului cu care a participat la ediția din acest an a concursului Digitaliada i-a venit într-o dimineață, în timp ce admira un răsărit de soare… pe malul mării. „M-am gândit la o participare cu o serie de videoclipuri ce conțin experimentele din laboratorul virtual pentru clasa a VIII-a, pe care îl folosesc deja de doi ani la clasele la care predau chimia. Faptul că mă număr și de această dată printre câștigători m-a surprins și mă obligă să îmi continui munca în același ritm.”

Anul trecut, proiectul său Lecții Biologie și Chimie pentru Gimnaziua fost favoritul elevilor, ceea ce i-a adus premiul la categoria Popularitate.

Mihaela Gogu a creat proiectul Munții Carpațipentru că elevii din ziua de azi, nativii digitali nu se mai pliază doar pe lecțiile predate clasic și vor să fie agenți ai educației, să participe activ în timpul lecțiilor. „Prin crearea acestor materiale mi-am dorit să le fac din orice lecție o bucurie și să le transmit o stare de bine că au participat la aceea lecție, indiferent de obiect. Îmi dau seama că aceste informații trec mai departe de pereții acestei școli, pentru că elevii transmit și familiilor ceea ce au învățat.”

Câștigătorii celei de a șasea ediții a concursului #Digitaliada sunt următorii:

Categoria Aplicații

  • La categoria Aplicații pentru învățământul primar, marele premiu a fost câștigat de Claudia Mazilu, profesor de Educație muzicală, Muzică și mișcare. Secretele muzicii – Platformă educațională este un site educațional care include peste 130 de materiale video, concepute pentru materiile Muzică și mișcare (ciclul primar) și Educație muzicală (gimnaziu).
  • Tot în cadrul acestei categorii, Marius-Cristian Constantin este câștigătorul premiului pentru învățământul gimnazial. Pasionat de istorie și tehnologie, acesta a dezvoltat aplicația de cultură generală Istoria Românilor – Domnitori și Bătălii.

Categoria Conținut Video

  • Premiul pentru conținut video dedicat învățământulului primar a revenit Monicăi Casapu,profesor învățător la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă„Delfinul” Constanța din Medgidia, cu proiectulLegenda ghiocelului. Imaginilefolosite, animațiile și tranzițiile alese ca suport pentru povestea citită facilitează înțelegerea emoțiilor.
  • Tot la categoria Conținut video, de data aceasta realizat pentru învățământul gimnazial, Florin Viu de la Casa Corpului Didactic „George Tofan” din Suceava și profesor de Biologie și Chimie la Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” din Baia a fost desemnat marele câștigător cu proiectul Laborator Virtual. Proiectulreunește o serie de videoclipuriîn care suntprezentate mai multeexperimentevirtuale de chimie pentruclasa a VIII-a.

Categoria Proiectare Didactică

  • La categoria Proiectare didactică pentru învățământul primar, premiul a ajuns la  Mihaela Gogu, profesor de Educație civică la Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” din Baia, Suceava, care a câștigat cu proiectul Munții Carpați. Materialul complex prezintă un model de proiectare didactică a unei lecții de Geografie, constituită din predarea cunoștințelor despre Munții Carpați.
  • Premiul pentru categoria Proiectare didactică pentru învățământ gimnazial a ajuns la Armanda Stroia, profesor de Limbi Moderne la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Dej, județul Cluj cu proiectul Lights, Camera, Action: Inspire!

Categoria Alte Materiale Educaționale

  • Proiectul câștigător la categoria dedicată altor materiale educaționale pentru învățământul primar i-a revenit Simonei Ghenea, profesor la Colegiul Național „Elena Cuza”din Craiova, județul Dolj. Materialul Salvează Sireneleoferă elevilor de clasa a II-a posibilitatea de a-și testa cunoștințele în manieră digitală, interactivă, atractivă.
  • Tot la această categorie, dar de data aceasta pentru învățământul gimnazial, Rareș Tohanean a câștigat cu proiectul Numerele naturale,un material care vine în ajutorul profesorilor și elevilor cu scopul de a ușura înțelegerea profundă a unor concepte matematice de bază.

Categoria Elevi 14-17 ani

  • Premiul secțiunii dedicate elevilor a fost înmânat elevei Roxana Drăgan de la Școala Gimnazială „Paul Tanco”, din Monor, județul Bistrița-Năsăud. Proiectul Vitezaconstă în explicarea unor fenomene fizice cu ajutorul aplicației mozaBook, care utilizează animații și ilustrate spectaculoase pentru a face învățarea mai distractivă.

Categoria Popularitate

Anul acesta, peste 300 de materiale didactice au fost înscrise în competiție, toate la fel de inovative și utile pentru elevi și profesori. „Am avut foarte multe proiecte bine prezentate și structurate la materii precum istorie, matematică și chimie și m-am bucurat să observ că profesorii au înscris și materiale digitale dedicate pentru sport, muzică și arte creative. Asta demonstrează, încă o dată, că mediul digital poate fi un suport extrem de util în oricare domeniu”,a declarat Ioana Rusu, Jurat concurs și Director Simplon România.

Proiectele câștigătoare sunt disponibile în secțiunea Materiale Premiate. Toate materialele înscrise pe www.digitaliada.ro sunt gratuite și pot fi folosite de toți profesorii, elevii și părinții în căutare de resurse educaționale digitale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava