MOPAN Suceava

Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din Sistemul de Protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” şi Shopping City Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Asociația “Alecs Group”, organizează sâmbătă 10 iunie 2017, începând cu ora 15:00, cea de a IV-a ediție a Concursului Judeţean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei”. Concursul va avea loc la Shopping City Suceava și se va desfășura pe secțiunile învățământ primar, gimnazial și liceal.
La concurs sunt așteptați toţi elevii de vârste şcolare din sistemul de învățământ și din sistemul de asistență socială din județul Suceava, cu condiţia să aibă abilităţi vocale şi talent muzical.
Concursul este sprijinit de sponsorii: Shopping City Suceava, S.C. Ferovali din Șcheia, Grupul de Firme Orizont Suceava, Alka România.

Premiile vor fi oferite de sponsorii concursului pentru concurenţii finalişti, astfel:
Locul I: ciclurile primar, gimnazial şi liceal;
Locul II: ciclurile primar, gimnazial şi liceal;
Locul III: ciclurile primar, gimnazial şi liceal.
Înscrierile se fac până la data 9 iunie 2017 pe adresa de e-mail: euroactiv_institutionalizati@yahoo.com în scris, cu numele și prenumele formației/elevilor, denumirea repertoriului pe care-l va interpreta, iar relații la telefon: 0743203716.

Concursul judeţean de muzică uşoară „Vocea Bucovinei” va avea loc la Shopping City Suceava, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava