MOPAN Suceava

Cu doar 10 zile până la finalul ediției din 2014 a concursului Școala Zero Waste, EcoStuff România a facut bilanțul. 72.6 tone de deșeuri reciclabile au fost colectate în primele patru săptămâni de concurs. Au mai rămas câteva zile, ultima zi de concurs fiind 30 Mai.

Puțin peste 11 tone din deșeurile colectate sunt reprezentate de PET și plastic, 60 de tone sunt hârtie și carton, iar restul este aluminiu. Cantitatea medie de deșeuri colectate de fiecare dintre cei 4674 de elevi implicați în competiție se ridică la puțin peste 15.5 kilograme.

Școlile clasate pe primele locuri au înțeles că este foarte importantă implicarea părinților, a vecinilor și a comunității locale în general. Este un proces de educație ecologică pornit de la elevi înspre părinți. În loc să arunce la gunoi aceste deșeuri, foarte mulți părinți și vecini au decis să le colecteze selectiv și să sprijine astfel elevii în competiția pentru premiile puse în joc.

Implicarea comunității locale în sprijinirea elevilor și a școlilor participante în competiție este hotărâtoare în caștigarea premiilor puse în joc.

Premiul cel mare este reprezentat de o tablă interactivă oferit de Continental Corporation, partener al proiectului. Acest premiu împreună cu Trofeul „Școala Zero Waste 2014” va fi decernat în 7 Iunie în cadrul unei Festivități de premiere organizate la Casa Tineretului in Timișoara.

Alte premii vor fi acordate de Flextronics, ACI Worldwide, Billa Romania, Recycle International si EcoStuff.

Clasamentul provizoriu al ediției 2014 a Concursului Național ”Școala Zero Waste” poate fi consultat la acest link – http://ecostuff.ro/clasament-intermediar-scoala-zero-waste-2014/

Evoluția tuturor școlilor înscrise în concurs poate fi urmărită și pe pagina de Facebook – https://www.facebook.com/scoalazerowaste.

Cei mai silitori elevi vor câștiga un laptop, o bicicletă sau un aparat de fotografiat.

Organizatorii își doresc să răsplătească eforturile cât mai multor elevi implicați în acest concurs. Pe această cale invită toate companiile care doresc să se implice și să acorde premii speciale, indiferent de valoarea acestora, să ia legătura cu organizatorii la scoalazerowaste@ecostuff.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava