Concert pascal
MOPAN Suceava

Pacienții care vor fi internați în Spitalul Județean Suceava în perioada Sărbătorilor Pascale vor avea parte de un meniu special. Managerul Spitalului Județean Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat că unitatea spitalicească pe care o conduce va aduce bucuria Sfintelor Sărbători Pascale în inimile pacienţilor prin servirea unui meniu specific din care nu vor lipsi ouăle roşii, pasca, cozonacul, friptura şi borşul de miel. Mai mult, preotul spitalului va oficia o scurtă slujbă pentru binecuvântarea bucatelor pentru a aduce spiritul sărbătorilor în sufletul tuturor celor internaţi dar si a cadrelor medicale, iar fiecare pacient va primi la micul dejun în prima zi de sărbătoare, un pacheţel cu Paşti, cu pâine cu vin, sfinţită în Joia Mare.

„Facem apel către aparţinători, să nu aducă alimente pacienţilor, deoarece Spitalul Judeţean de Urgenţă ’’Sfântul loan cel Nou” Suceava face toate eforturile pentru ca aceştia să simtă bucuria Sfintelor Sărbători chiar dacă se află pe un pat de spital”, a spus dr. Alexandru Calancea. El a precizat că începând cu data de 09 aprilie 2021 pe site-ul unităţii se va publica meniul conceput săptămânal, în fiecare vineri pentru săptămâna următoare.

Conducerea Spitalului Județean Suceava aduce Paștele în unitate. Meniu pentru bolnavi: borș de miel, ouă roșii, friptură, cozonac și pască, 6.5 out of 10 based on 11 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.5/10 (11 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava