MOPAN Suceava

Colaborarea transfrontalieră pentru sprijinirea tinerilor în vederea reducerii abandonului școlar ocupă un loc important în viziunea de viitor a două licee vocaționale a două organizații neguvernamentale care implementează în prezent un proiect ce pune accentul pe impactul social asupra tinerilor din zona de frontieră Suceava și Cernăuți.

Astfel, la data de 09 iulie 2020, Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca împreună cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară – ACDC a organizat conferința de lansare a proiectului SMART4YOUTH (Sprijin, Mobilitate și Artă pentru tinerii de peste graniță România- Ucraina 2SOFT/1.1/139), eveniment online desfășurat prin intermediul platformei Zoom.Conferința a fost moderată de Vasile Gafiuc, președintele Asociației ACDC, și cu intervenția din partea liderului de proiect Liceului Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca a domnului Director Ungureanu Adrian, și a domnului Constantin Tanasă, Managerul de proiect.

Oportunitatea de colaborare a fost salutată de reprezentanții Instituției Prefectului Județul Suceava prin domnul Subprefect Daniel Prorociuc intervenția doamnei Consul General la Cernăuți Irina Stănculescu, doamnei Inspector Tatiana Vîntur și domnului Inspector Lucian Dimitriu din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, domnului Iurie Levchyk Președintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi,  doamnei       Adriana Nicula din partea Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava și domnului Mihai Mihaescu reprezentantul minorităților din cadrul Instituției Prefectului Județul Suceava.

Proiectul SMART4YOUTH este finanțat prin Programul Operational Comun Romania-Ucraina 2014-2020, și are drept scop facilitarea cooperării instituțiilor educaționale în vederea creșterii  accesului la o educație de calitate, pentru 200 de tineri cu vârste cuprinse între 14 si 20 de ani care locuiesc în zona transfrontalieră prin initierea unor ateliere inovative de creatie prin arta, fotografie si film și implicarea a 2 parteneri din România (Liceul Tehnologic „Oltea Doamna”, Dolhasca și Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară) și 2 parteneri din Ucraina (Liceul Vocațional de Artă, nr. 5 din Cernăuți, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi).

Conferința organizată pentru lansarea proiectului SMART4YOUTH s-a desfășurat timp de 70 de minute, fiind abordate teme precum Oportunitatea proiectului în contextul  transfrontalier, Importanța cooperării transfrontaliere pentru tineri, Incluziunea tinerilor în situații de risc, Ateliere de creație punte educațională, Programul Operational Comun Romania-Ucraina 2014- 2020.

Pentru a participa la evenimentul online organizat de Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca împreună cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară – ACDC s-au înregistrat 80 de persoane, dintre care 58 au participat direct prin intermediul platformei ZOOM. De asemenea, acesta a fost transmis live pe pagina de Facebook a proiectului https://www.facebook.com/Smart4Youth/, având un impact de peste 1000 de persoane, participanți din diverse regiuni ale țării, dar și din Ucraina și Republica Moldova.

Mai multe informații despre Proiectul SMART4YOUTH puteți afla, accesând pagina web a proiectului https://smart4youth.com/, pe paginile de Facebook: https://www.facebook.com/Smart4Youth/, iar pentru alte întrebări ne puteți contacta la adresa de email smart4youth@gmail.com prin persoana de contact Ruști Ionuț-Marius.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava