Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PC, Maria Grapini, consideră că judeţul Suceava merită să aibă o filială puternică a acestui partid. Maria Grapini, care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al PC, a fost prezentă marţi la Suceava, afirmând că Organizaţia Judeţeană Suceava a PC a trecut prin foarte multe schimbări, însă conservatorii trebuie să aibă o filială puternică. „Obiectivele Partidului Conservator are ca obiectiv conservarea şi promovarea valorilor româneşti, dar şi dezvoltarea capitalului autohton şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. De asemenea, PC are acel gen de naţionalism de care orice ţară are nevoie. Nu suntem extremişti, dar nu trebuie să ne fie ruşine să ne iubim ţara. România trebuie să fie promovată prin valori, şi cred că şi Suceava trebuie să aibă o filială a Partidului Conservator care să apere aceste valori”, a spus vicepreşedintele PC.

Maria Grapini a subliniat că Suceava are trei mari oportunităţi care trebuie să fie valorificate, respectiv cea mai mare suprafaţă de pădure dintre toate judeţele ţării, cele mai multe produse ecologice şi un potenţial turistic ridicat. Prezent în cadrul conferinţei de presă, preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PC, deputatul Cezar Cioată, a spus că filiala pe care o conduce are în momentul de faţă aproximativ 2.000 de membri.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava