Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliere psihologică, şedinţe de logopedie sau kinetoterapie, la domiciliu, pentru copii aflaţi în dificultate . Toate acestea sunt gratuite şi sunt posibile pentru că, după o pauză de câţiva ani, Echipa Mobilă Suceava, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, a fost reactivată, în această lună, şi va deservi municipiul Suceava şi localităţile limitrofe. Echipa Mobilă Suceava va funcţiona alături de echipele mobile din Fălticeni, Gura Humorului şi Siret. Echipele mobile se implică mult în cazul familiilor în care au rămas copii singuri acasă, după plecarea unuia sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate. Fiecare echipă mobilă are în monitorizare, consiliere şi terapie, atât copii cu părinţi plecaţi în străinătate, cât şi copii cu dizabilităţi, din familiile care au domiciliul în localităţile Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Siret, dar şi din localităţile limitrofe.

Cazurile mai grave intră în competenţa Serviciului de urgenţe din cadrul DGASPC, care depune eforturi pentru păstrarea copiilor în familiile extinse, prin monitorizare, prin implicarea autorităţilor locale, identificarea de membri ai familiei extinse, care se pot ocupa de minori, până la întoarcerea părinţilor. În cazurile în care se impune preluarea copiilor în regim de urgenţă, aceştia sunt ocrotiţi în familiile asistenţilor maternali profesionişti sau în case de tip familial şi centre de plasament.
Echipele mobile sunt formate din specialişti pregătiţi să identifice nevoile copiilor, să preîntâmpine şi să rezolve eventualele probleme ale acestora. Copiii „singuri acasă” beneficiază de consiliere psihologică, la fel ca şi persoanele care îi îngrijesc pe minori, „în vederea creării unei mai bune relaţii între copil şi adult, a creşterii nivelului de înţelegere şi a asigurării unui mediu familial propice unei creşteri şi dezvoltări normale”. Starea copiilor este monitorizată în permanenţă prin vizite lunare ale specialiştilor din echipele mobile la domiciliul beneficiarilor.
Copiii care vor să ceară sprijin Echipei Mobile sau părinţii care au copii cu dizabilităţi pot să sune la numărul de telefon 0230 520 172 – Protecţia Copilului Suceava, de unde vor fi direcţionaţi, după caz, către specialiştii celor patru echipe mobile din judeţ.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava