MOPAN Suceava

Consiliul Local al municipiului Rădăuți, întrunit astăzi într-o ședință de îndată la inițiativa primarului Nistor Tătar, a votat ca pe toată durata stării de urgență toate ședințele să se desfășoare printr-o platformă on-line, în sistem de videoconferință, fără a fi necesară prezența fizică în sală. În acest sens a fost modificat Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al municipiului Rădăuți. Pentru această ședință de îndată s-au luat toate măsurile de protecție necesare.

” Pentru ca ședința să se desfășoare în parametrii legali și cu responsabilitate, s-a optat pentru Sala Mare a Bibliotecii Municipale ”Tudor Flondor”, unde s-au luat toate măsurile de protecție necesare, cu respectarea distanței de siguranță și a măsurilor de igienă impuse. Având în vedere evoluția epidemiologică la nivel național, precum și prognozele de creștere a numărului de cazuri de infectare în perioada imediat următoare, această ședință a fost esențială, pentru a nu bloca activitatea din cadrul primăriei. Consilierii rădăuțeni au votat pentru a-și putea desfășura în continuare ședințele de consiliu lunare, pe durata stării de urgență, printr-o platformă on-line, în sistem de videoconferință, fără a fi necesară prezența fizică în sală. În această perioadă, avem cu toții responsabilitatea reducerii interacțiunilor sociale, însă acest lucru nu trebuie să însemne blocarea funcționării instituției. Vom continua să luăm toate măsurile necesare pentru bunăstarea rădăuțenilor”, a declarat Nistor Tătar.

Autoritățile locale vă aduc la cunoștință că astăzi a avut loc o Ședință extraordinară a Consiliului Local, convocată de îndată, având pe Ordinea de zi Proiectul de hotărâre ”Modificarea și completarea HCL nr. 126/2016, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al municipiului Rădăuți”, proiect inițiat de primarul municipiului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava