MOPAN Suceava

Consiliul Județean al Elevilor Suceava, unica structură de reprezentare a elevilor la nivel județean, lansează campania „În mâinile cui stă siguranța elevilor?” pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește problematică nerespectării normelor de siguranță de către operatorii de transport județean și dezinteresul manifestat de instituțiile publice responsabile pentru rezolvarea problemelor elevilor navetiști.

Ca urmare a accidentului produs pe raza localității Arbore în care au fost răniți 19 elevi, s-au sesizat mai multe nereguli: microbuzul figura în certificatul de înmatriculare cu 15+1 locuri, deși în realitate erau 4 locuri în plus pentru care nu exista omologare; nici unul dintre scaunele din microbuz nu era dotat cu centuri de siguranță, iar șoferul microbuzului nu avea atestat de competență profesională, acesta fiind expirat din anul 2018.

Nerespectarea normelor de siguranță rutieră și serviciile inadecvate prestate de operatorii privați de transport sunt resimțite de elevii navetiști din județul Suceava. Astfel, în urma unei consultări cu un număr de aproximativ 500 de respondenți, 46,3% dintre aceștia se confruntă cu probleme referitoare la condițiile de transport (supraaglomerare, condiții insalubre, tratament discriminatoriu etc.), iar 44,4% declară faptul că programul mijloacelor de transport nu este unul potrivit în raport cu orarul școlar (microbuzele ajung după începerea programului școlar, nu există o regularitate a orelor de plecare și sosire etc.). De asemenea, elevii suceveni au mai adus în atenția noastră și probleme referitoare la eliberarea dovezilor fiscale de transport de către operatori precum și tentative de evaziune fiscală ale acestora.

Deși au fost făcute numeroase sesizări către autoritățile publice abilitate, problema nu a fost rezolvată până acum. În acest sens, CJE Suceava solicită în regim de urgență următoarele acțiuni:

1. Solicităm ISCTR (Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier) să efectueze controale riguroase în ceea ce privește respectarea normelor de siguranță rutieră de către toți operatorii privați din județul Suceava.

2. Solicităm Consiliului Județean Suceava să ia act de sesizările trimise, atât din partea elevilor, cât și din partea Consiliului Județean al Elevilor Suceava și să asigure publicarea licențelor și contractelor încheiate cu operatorii privați de transport persoane pe site-ul instituției, fiind o informație de interes public.

3. Solicităm Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava realizarea unor controale pentru verificarea fiscalității activității operatorilor de transport persoane în eliberarea biletelor și abonamentelor de transport.

Pe această cale CJE Suceava lansează un apel de solidaritate către societatea civilă pentru a semna petiția prin care solicită îmbunătățirea condițiilor de transport școlar din județul Suceava și respectarea legislației de către instituțiile publice abilitate. Aceasta poate fi regăsită pe pagina de Facebook a structurii sau în următorul link:

https://campaniamea.declic.ro/petitions/in-mainile-cui-sta-siguranta-elevilor-1

“Nu putem lăsa la voia întâmplării evenimente precum cel petrecut zilele trecute, în care 19 elevi au fost puși în pericol din cauza nerespectării normelor de siguranță privind transportul public de persoane. Accesul la educație și siguranța elevilor ar trebui să fie una dintre prioritățile 0 ale autorităților locale și de aceea solicităm verificări stricte în ceea ce privește condițiile de transport și mobilizarea instituțiilor abilitate pentru a rezolva problemele miilor de elevi navetiști din județul Suceava .”- declara președintele Consiliului Județean al Elevilor Suceava, Rafael Barac Bologa

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava