Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliul Județean Suceava continuă implicarea în organizarea de evenimente sub egida Anul Ciprian Porumbescu, a anunțat vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă. Astfel, după ce în perioada 11-13 februarie Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian, a fost comemorat la Putna, Frătăuții Noi și Stupca (azi Ciprian Porumbescu), pe 9 martie preotul cărturar va fi omagiat la Sucevița, la 200 de ani de la naștere printr-un amplu program desfășurat în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Primăria Comunei Sucevița.

Evenimentele, care au loc la Sucevița, acolo unde s-a născut Iraclie Porumbescu, vor debuta cu Liturghia arhierească, săvârșită începând cu ora 8:00 în Paraclisul Mănăstirii Sucevița, de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.  De la ora 11:00 va fi oficiată slujba Parastasului pentru familia Porumbescu în cimitirul Parohiei Sucevița, la mormântul Varvarei Golembiovschi, mama părintelui Iraclie.

La ora 11:45 va avea loc lansarea Cenaclului literar „Iraclie Porumbescu” .  Seria de evenimente va continua cu Conferința dedicată lui Iraclie Porumbescu, la care participă prof. Liviu Papuc, prof. Marian Olaru și pr. Ilie Molea.

”Pe măsură ce dezvoltăm și concretizăm calendarul de evenimente incluse în Programul Anul Ciprian Porumbescu, putem constata că nu există zonă a județului Suceava în care sa nu identificăm „amprenta” Porumbeștilor. Ca urmare, vom organiza evenimente în întreg județul pentru a marca Anul Ciprian Porumbescu. De asemenea, sunt convins că aceste evenimente vor deveni permanente, în anii ce vor urma.

Anul Ciprian Porumbescu este doar un început”, a declarat Niculai Barbă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava