MOPAN Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat marţi că prima ediţie a Târgului de Turism al Bucovinei din judeţul Constanţa va avea loc în perioada 4 – 6 iulie a.c., în staţiunea Mamaia. El a spus că acest târg va fi organizat de Consiliul Judeţean Suceava, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa, cu unităţile de cazare, asociaţiile de turism şi Centrul Naţional de Informare Turistică din Suceava. Nechifor a arătat subliniat faptul că în acest târg va fi complet diferit faţă de celelalte organizate în alte locaţii din ţară. El a spus că unul dintre punctele de atracţie ale acestui târg de turism va fi un flash mob cu dansurile tradiţionale ale minorităţilor din judeţul Suceava care va fi prezentat în diverse locaţii neconvenţionale din staţiunea Mamaia. „Noutatea faţă de alte târguri la care participăm şi la care suntem organizatori este aceea că ţinta o reprezintă turiștii aflaţi în stațiunea Mamaia la vremea respectivă. Şi tot ca noutate este profilul de organizare atipic faţă de ceea ce am făcut până acum, pentru că ne adresăm unui public ţintă aflat în vacanţă şi pe care încercăm să-l aducem în Bucovina, ca destinaţie turistică ulterioară concediului de vară petrecut la mare. Iar în cele trei zile vor fi organizate foarte multe evenimente, iar pe lângă partea de prezentare, de standuri, de ofertă turistică, şi de program artistic susţinut de Ansamblul Ciprian Porumbescu, vom împărţi şi materiale promoţionale cu Bucovina”, a explicat Cătălin Nechifor. Şeful administraţiei judeţene a arătat că turiştii prezenţi în Mamaia vor primi afişe, diplome, baloane, mingi de plajă, sacoșe, odorizante auto, cărţi de colorat şi creioane de colorat pentru copii, toate personalizate cu Bucovina, precum şi 500 de pălării de plajă. Cătălin Nechifor a spus că pe parcursul târgului de turism de la Mamaia vor fi împărţite 3.000 de bilete pentru o tombolă care va avea ca premii 10 sejururi de week-end în unităţile de primire turistică din Bucovina.

Tombolă cu 10 sejururi de week-end în unităţile de primire turistică din Bucovina

Făcând referire la flash mob-ul care va fi prezentat în cadrul acestui târg, Nechifor a spus că „ tot ca element de noutate am discutat cu cei de de la Ansamblul Ciprian Porumbescu, şi vor realiza un flash mob. Noi avem acea suită de dansuri şi cântece populare tradiţionale ale minorităţilor, care durează aproximativ 14 minute, şi în care sunt reprezentate principalele minorităţi din Bucovina. Iar Ansamblul Ciprian Porumbescu, împreună cu Centrul Cultural Bucovina, au ca misiune în această perioadă să pregătească acest flash mob care să fie prezentat în spaţii neconvenţionale din Mamaia”. Preşedintele CJ Suceava a spus că târgul de turism va fi organizat la intrarea în Mamaia, într-o piaţetă de pe malul lacului Siutghiol, acolo unde turiştii vor fi invitaţi să „guste din Bucovina, să vadă Bucovina acolo, iar apoi să vină la la noi acasă”. Pe lângă această locaţie, acţiuni de promovare vor avea loc şi pe plaja din Mamaia, acolo unde vor fi distribuite materiale promoţionale şi de prezentare a Bucovinei. „Sper ca această primă ediţie să fie una interesantă şi cu efecte rapide pentru că avem ocazia ca prin acest târg să ne adresăm unui număr foarte mare de persoane care sunt în vacanţă, şi care mai departe vor să-şi petreacă timpul liber într-o destinaţie frumoasă precum Bucovina. Şi apreciez foarte mult modul în care Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa ne-au ajutat în acest proiect”, a mai declarat Nechifor.

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava