Consiliul Judeţean Suceava a aprobat demararea procedurilor în vederea concesionării a 1,5 hectare de teren în vederea construirii unui centru de oncologie în municipiul reşedinţă de judeţ. În şedinţa de luni a deliberativului judeţean, consilierii au votat un proiect prin care se aprobă întocmirea unui studiu de oportunitate şi a documentaţiei de atribuire pentru concesionarea a 15.000 de metri pătraţi de teren aflat în incinta Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în apropierea spitalului vechi, în vederea construirii şi dotării unui centru de oncologie care va cuprinde o unitate de radioterapie, unităţi de chimioterapie, de operaţii specializate, precum şi un centru de taratament, o farmacie şi spaţii de cazare. După aprobarea proiectului, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a precizat că acest centru ar putea fi deschis la începutul anului 2016. de precizat că până în momentul de faţă compania portugheză Instituto Galenico şi-a exprimat deja intenţia de a construi acest centru de oncologie în municipiul Suceava.
Potrivit unui raport prezentat de Spitalul Judeţean Suceava, boala canceroasă se află într-un trend ascendent în judeţ, numărul bolnavilor diagnosticaţi cu diferite forme de cancer crescând de la 1.236 de cazuri în anul 2007, la 1.783 de cazuri noi în 2013. În acelaşi raport se precizează că în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu există un laborator de radioterapie cu energii înalte, în condiţiile în care numărul bolnavilor aflaţi în evidenţele oncologice este de peste 8.000. mai mult, la Suceava nu există o secţie de chirurgie oncologică, bolnavii fiind nevoiţi să efectueze intervenţiile chirurgicale în alte unităţi specializate din ţară.

Consiliul Judeţean Suceava va concesiona 15.000 de metri pătraţi pentru construcţia unui centru de oncologie, 7.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (1 vote cast)
Sănătate
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava