Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliul Județean Suceava va institui, cu prilejul Centenarului Marii Uniri, distincția „Meritul Bucovinei. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă că această distincție va fi acordată personalităților care au avut un rol important în dezvoltarea județului, în mai multe domenii de activitate. Flutur a spus că instituirea acestei distincții a fost aprobată de comisia „Centenar 2018” din cadrul Consiliului Județean Suceava. „Pe parcursul anului vom avea evenimente la care vor participa și oameni cu merite deosebite în activitatea județului Suceava și a Bucovinei. Vrem să instituim o distincție pe care să o acordăm din partea Consiliului Județean Suceava, intitulată <Meritul Bucovinei>. Va fi o distincție cu stema Bucovinei, o insignă o plachetă și o diplomă”, a arătat șeful administrației județene, care a adăugat că toate acestea vor fi înregistrate într-un registru special de evidență.

Gheorghe Flutur a spus că toți membrii comisiei „Centenar 2018” au fost de acord cu acordarea acestei distincții. „Vom avea în vedere să acordăm această distincție personalităților care au făcut lucruri importante pentru județul Suceava și pentru Bucovina și va fi acordată în anul Centenar. Am discutat în comisia Centenar, toată lumea a fost de acord, urmând să o acordăm cu diverse prilejuri pentru oamenii cu aport mare în ceea ce privește viața socială, economică, culturală și politică a județului Suceava”, a explicat Gheorghe Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava