Concert pascal
MOPAN Suceava

Spaţiile neutilizate aflate în proprietatea Consiliului Judeţean vor fi scoase la închiriere sau concesionare pentru a aduce venituri suplimentare la buget. Consiliul Judeţean Suceava vrea să valorifice Vicepreşedintele instituţiei, Alexandru Rădulescu, a declarat că cele mai multe dintre spaţii se află într-o stare avansată de degradare iar pentru menţinerea lor în stare de viabilitate se consumă resurse importante de la bugetul judeţean. Unul dintre activele pe care administraţia judeţeană vrea să le valorifice se află în municipiul Rădăuţi, pe strada Ştefan cel Mare. Este vorba de patru clădiri în suprafaţă totală de 700 de metri pătraţi şi un teren de 2.853 de metri pătraţi, spaţii contaminate cu pesticide fiind folosite în trecut pentru depozitarea acestor substanţe. Magaziile vor fi scoase la concesionare prin licitaţie publică pentru o perioadă de 25 de ani redevenţa lunară fiind stabilită la suma de 317 euro. Vicele Rădulescu a subliniat că deja există o solicitare privind concesionarea celor patru magazii din partea unei societăţi care se ocupă cu comercializarea pesticidelor. Consiliul Judeţean va mai scoate la închiriere prin licitaţie publică pentru un an de zile cu posibilitatea de prelungire a contractului prin act adiţional două clădiri în suprafaţă totală de 338 de metri pătraţi situate în Gura Humorului, strada Mănăstirea Humorului pentru desfăşurarea de activităţi de comerţ şi depozitare. Preţul de pornire al licitaţiei este de 2 lei/mp/lună în cazul activităţilor de depozitare şi de 13 lei/mp/lună pentru activităţi de comerţ. Tot licitaţie publică se va face şi pentru închirierea pe doi ani de zile a unui spaţiu de 35,2 metri pătraţi situat în incinta Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” pentru desfăşurarea de activităţi de comercializare şi prestări servicii de protezare şi ortezare. Solicitarea de închiriere este făcută de firma Euro Medical Assistance care a desfăşurat aceste activităţi în spaţiul respectiv în ultimii 10 ani dar al cărei contract a expirat. Preţul de pornire al licitaţiei a fost stabilit la 26 lei/mp/lună. Trebuie spus că deliberativul judeţean şi-a dat acordul pentru valorificarea acestor active. „Una dintre priorităţile administraţiei locale constă în identificarea tuturor oportunităţilor de atragere de noi venituri la bugetul Consiliului Judeţean. Menţionez că 50% din sumele încasate cu titlu de chirii sau redevenţe se varsă la bugetul Consiliului Judeţean”, a mai spus Rădulescu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava