Lume lume hai la targ
MOPAN Suceava

Consiliul Local Suceava întrunit în ședință extraordinară în format online a aprobat cu 19 voturi ”pentru” și două ”împotrivă” cererea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de trecere din domeniul public al statului si din administrarea Statiunii de Cercetare Dezvoltare Agricola Suceava in domeniul public al Municipiului Suceava si in administrarea Consiliului Local al Municipiului Suceava, a unei parcele de teren in suprafață de 20 hectare, parte dintr-o parcelă in suprafata totală de 49,11 hectare, teren situat in extravilanul municipiului reședință de județ. Proiectul inițiat de primarul Ion Lungu avea nevoie pentru a trece de două treimi din voturi. Împotrivă au votat consilierii USR Lorena Buburuzan și Teodora Munteanu iar consilierul PNL Mihai Flutur nu a participat la vot. Urmează ca Guvernul să aprobe o hotărâre prin care face transferul celor 20 de hectare de teren către Primăria Suceava iar după aceea Consiliul Local Suceava să aprobe o nouă hotărâre prin care suprafața să fie dată Arhiepiscopiei în termen de 60 zile de la data intrarii in vigoare a hotărarii Guvernului Romaniei.

Parcela de teren mentionata urmeaza a fi dezmembrata din zona centrala a parcelei în suprafață de 491.100 mp, cu deschidere la cele doua strazi principale care il incadreaza pe laturile lungi (Drumul judetean 208A si Drumul comunal 69).

Potrivit proiectului de hotărâre de Consiliu Local inițiat de primarul Ion Lungu, scopul pentru care se solicită preluarea terenului este realizarea unui proiect de importanță majora pentru Biserica si comunitatea romanilor din Bucovina, respectiv edificarea unui amplu proiect arhitectural care are in vedere ctitorirea Ansamblului Arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Sucevei si Rădautilor, proiect initiat de catre Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor. Acest Ansamblu Arhiepiscopal va avea in componenta o serie de obiective ce integreaza servicii si activitati sacramental-liturgice, administrative, social-filantropice, medicale, educational-culturale si muzeistice, care vor genera un impact major asupra comunitatilor aflate sub pastorirea Bisericii din Bucovina. Mai exact noul Ansamblul Arhiepiscopal va cuprinde: Catedrala Arhiepiscopala, Resedinta Arhiepiscopala, Sediu administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Radautilor, Muzeul Patrimoniului Bucovinean, Academia Tinerilor Centru Socio-Cultural, Centrul Filantropic Sfantul Nicolae, Centru pentru Seniori, Policlinica Sfantul Iosif din Arimateea, Cantina Sociala, Centru de Informare.

Terenul se afla in zona limitrofa a Cetatii de Scaun a Sucevei, a Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Mitropolit Dosoftei”, a Scolii ”Sfantul loan de la Suceava”, doua centre educationale moderne care integreaza si valorizeaza copiii si tinerii in sistem educational de nivel prescolar, primar, gimnazial si liceal si a Caminului de Batrani “Sfantul Ioan cel Nou”.

Consiliul Local Suceava a netezit drumul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților către 20 de hectare de teren pentru construirea unui Ansamblu Arhiepiscopal, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava