Trasee Eminesciene

La data de 29 ianuarie 2021, Wallachia eHub împreună cu Facultatea de Științe Economice, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești au organizat o nouă întâlnire pe specializările cheie asumate la nivel național și european, respectiv interoperabilitatea și soluțiile digitale la nivel de firme și autorități ale administrației publice. Această nouă întâlnire permite consorțiului să păstreze o legătură permanentă cu ofertanții și beneficiarii, să identifice și să desfășoare acele servicii care servesc cel mai bine nevoile de digitalizare ale regiunii și să elaboreze documente relevante pentru competiția europeană care se va demara în cursul acestui an.

“Prin USH Pro Business, membru fondator al Wallachia eHub, facem parte și din Consiliul Consultativ al Agenției de Digitalizare a României și pledăm pentru o coordonare a finanțărilor europene cu cele naționale. Această coordonare ar permite ca serviciile oferite de Wallachia eHub și alte hub-uri digitale cu statut european să poată să potențeze serviciile lor prin finanțări naționale” a declarat conf. univ. dr. Costin Lianu, președinte Wallachia eHub și director general USH Pro Business.

“Încă de la formarea sa în anul 2019, consorțiul de clustere Wallachia Hub și-a stabilit ca obiectiv accelerarea transformării digitale în regiunile de sud ale României și a fondat un centru specializat Wallachia eHub care a candidat cu succes la competiția națională de desemnare a centrelor specializate la nivel european, eligibile pentru a deveni hub-uri digitale europene. Avem în prezent servicii, competențe și beneficiari și ne extindem permanent parteneriatele regionale și internaționale” a declarat Costin Trandafir, președintele consorțiului Wallachia Hub.

“Wallachia eHub a participat în luna ianuarie la conferința internațională Gearing Up Towards European Digital Innovation Hubs ceea ce ne-a permis să ne aliniem și mai bine la practicile europene și să avem legături cu alte centre digitale. Dezvoltarea rețelei hub-urilor europene va permite o mai bună coeziune a capacităților acestor structuri de a sprijini firmele și autoritățile locale în transformarea lor digitală”, a declarat prof. univ. dr. Irina Gabriela Rădulescu, coordonator Wallachia eHub și decan al Facultății de Științe Economice.

Pentru cei interesați în cooperarea cu aceste structuri deschise de parteneriat atât în calitate de beneficiari, cât și de ofertanți de tehnologie sau instituții financiare capabile să dea soluții pe proiecte îi invităm să studieze site-ul www.wallachiaehub.ro și să se adreseze structurii de management: Rădulescu Irina – coordonator Wallachia eHub (iri_radulescu@yahoo.com, office@wallachiaehub.ro) și Costin Lianu – președinte Wallachia eHub (clianu@gmail.com, office@wallachiaehub.ro).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava