Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliul Județean Suceava va aproba, în prima ședință, studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Acces rutier şi pietonal prin pasaj subteran la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Potrivit vicepreședintelui CJ Suceava, Vasile Tofan, valoarea estimată a lucrărilor pentru pasajul pietonal subteran dintre spitalul nou și cel vechi este de aproape 43,4 milioane de lei. Vasile Tofan a precizat că pasajul subteran va avea o lungime de 24,15 ml la care se adaugă două rampe de 62,50 ml, respectiv 71,40 ml şi va fi dotat cu două ascensoare cu capacitatea de 13 persoane fiecare. El a adăugat că pentru construirea acestuia este necesară devierea sau relocarea reţelelor de utilităţi existente pe amplasament, respectiv reţele edilitare de apă-canal, reţea de gaze naturale, reţea de electricitate, reţea de termoficare, reţele de curenţi slabi şi reţele de iluminat stradal. „Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, cea mai importantă unitate medicală din judeţul Suceava, se află situată pe drumul naţional DN 29A, drum ce străbate municipiul Suceava purtând numele de Bulevardul 1 Mai. Dat fiind importanţa acestei căi de circulaţie, Bulevardul 1 Mai înregistrează cele mai mari valori de trafic din întreg municipiul, la orele de vârfproducându-se ambuteiaje pe distanţe mari, DN 29A fiind şi principala arteră care străbate municipiul Suceava. Pentru a se înscrie în contextul general al dezvoltării infrastructurii de transport, Judeţul Suceava prin Consiliul Judeţean Suceava a demarat un proiect care are ca scop construirea unui pasaj subteran care să facă legătura între clădirile Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântu1 Ioan cel Nou” Suceava dispuse de o parte şi de alta a Bulevardului 1 Mai. in prezent, circulaţia între cele două zone a ambulanţelor, pacienţilor, aparţinătorilor şi a personalului medical se face în condiţii de trafic intens, cu posibile repercusiuni asupra siguranţei persoanelor”, a explicat vicepreședintele CJ Suceava, care a mai spus că durata estimată pentru proiectare și execuția lucrărilor este de 15 luni, din care patru luni pentru elaborarea proiectului tehnic și 11 luni pentru realizarea investiției și asistență.

Vasile Tofan a mai declarat că sursa de finanţare a investiţiei este Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Programul Operaţional Regional (POR), programe guvernamentale sau bugetul local.

Construcția pasajului pietonal subteran dintre spitalul nou și cel vechi din Suceava va costa 43,4 milioane de lei, 6.8 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.8/10 (4 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava