MOPAN Suceava

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a inițiat consultări cu organizațiile neguvernamentale pentru găsirea unor soluții viabile de finalizare a planurilor de restructurare a centrelor rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități. Totodată, se urmărește cooptarea ONG-urilor în acest proces, inclusiv contractarea de servicii sociale, dar și crearea de noi servicii care să răspundă nevoilor beneficiarilor și să contribuie la creșterea gradului de responsabilitate socială a societății civile. Șefa instituției sucevene, Nadia Crețuleac, a transmis că au răspuns invitației 7 entități din domeniul social: Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Fundația „Sfinții Ierarhi Leontie și Teodosie”, Asociația „Mila Creștină” din Dolhasca, Fundația „O Nouă Viață” din Siret, Fundația FARA și Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina. Nadia Crețuleac a precizat: „Au fost trecute în revistă centrele rezidențiale destinate persoanelor cu dizabilități, aflate în subordinea DGASPC, ale căror planuri de organizare au fost aprobate și au obținut sau sînt în curs de a obține o nouă licență de funcționare. Totodată, a fost semnalată necesitatea finalizării planurilor de restructurare pentru centrele de la Costîna și Sasca Mică. S-au discutat atît soluții propuse în acest sens de către DGASPC Suceava, cît și soluții propuse de organizațiile neguvernamentale prezente la întâlnire”. Nadia Crețuleac a arătat că lista ONG-urilor care vor să colaboreze cu instituția județeană rămâne deschisă pe adresa de email office@dpcsv.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava