MOPAN Suceava

Diplomatul ucrainean Vasyli Boeciko, şi-a luat rămas bun de la suceveni după decizia guvernului de la Kiev de a închide Consulatul General al Ucrainei de la Suceava. În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Palatul Administrativ, alături de prefectul Florin Sinescu, Vasyli Boeciko a ţinut să evidenţieze colaborarea foarte bună pe care a avut-o cu judeţul Suceava dar şi cu celelalte 11 judeţe transfrontaliere care fac parte din circumscripţia consulară în toate domeniile dar în special în domeniile economic, cultural şi turistic. „Am avut colaborare foarte bună economică, culturală, turistică şi nu numai. Am fost omul diplomatul ucrainean care a înfiinţat Consulatul de la Suceava. Îmi pare rău că trebuie să-l desfiinţăm dar situaţia financiară este complicată. Şi alte consulate ucrainene din străinătate au fost închise precum cele din Slovacia şi de la Varna”, a spus Boeciko. Diplomatul ucrainean a spus că a trăit împreună cu familia 14 ani frumoşi în România şi că nutreşte sentimente faţă de această  ţară.

El speră ca relaţiile dintre români şi ucraineni să se dezvolte în continuare iar Ucraina să-şi continue drumul spre Uniunea Europeană. Vasyli Boeciko a adresat o rugăminte oamenilor de afaceri români să-i ajute pe cei ucraineni în realizarea de proiecte cu finanţare europeană având o experienţă mai mare pe această zonă. La rândul său prefectul Florin  Sinescu a ţinut să-i mulţumească diplomatului ucrainean pentru colaborarea foarte bună care a existat în toţi aceşti ani cât s-a aflat în fruntea Consulatului General asigurându-l că instituţia pe care o conduce va avea aceeaşi abordare faţă de  problematica minorităţii ucrainene din judeţul Suceava ca şi până acum. „În această perioadă am avut plăcerea să-l cunosc pe omul Vasyl Boeciko pentru că am avut plăcerea să petrecem un Crăciun împreună şi vreau să-i mulţumesc atât domniei sale cât şi doamnei Nadia Boeciko. Ne manifestăm regretul că la Suceava Consulatul General al Ucrainei se închide”, a spus Sinescu. Cei doi oficiali şi-au făcut reciproc cadouri.

Prefectul i-a oferit diplomatului ucrainean o icoană iar acesta i-a întors gestul dăruindu-i o medalie din argint bătută de Banca Naţională a Ucrainei gravată cu chipurile sfinţilor Mihail şi Gavril pe care este inscripţionat mesajul „Slavă eroilor”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava