Concert pascal
MOPAN Suceava

15 martie este Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor. Potrivit şefei Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava, Elena Oanea, tema propusă pentru acest an este „Banii noştri, drepturile noastre – militează pentru o alegere reală în domeniul serviciilor financiare”.  “Activitatea CJPC Suceava de supraveghere a pieței de servicii financiare s-a concentrat cu predilecție pe condițiile de acordare a creditelor pentru consumatori”,  a declarat Elena Oanea. Aşa se face că, au fost controlate  toate instituțiile bancare  de pe raza județului, precum și instituțiile financiare nebancare (IFN-uri) la care au apelat consumatorii în cazul achiziționării unor produse în rate. “Cu prilejul controalelor s-au dat sancţiuni, dar, ce este cel mai important, s-au stabilit măsuri de încetare a unor practici comerciale incorecte care afectau  interesele economice ale consumatorilor”, a declarat şefa de la OPC Suceava, precizînd că amenzile au fost în valoare de  174.000 lei.

Paralel cu aceste controale, în ultimele 12 luni CJPC Suceava a înregistrat și soluționat un număr de 91  reclamații vizînd servicii financiare bancare și nebancare, un număr de    67 consumatori primind soluționări favorabile. În urma cercetării reclamațiilor: au fost modificate clauze contractuale, au fost modificate contracte din punct de vedere al unei informări clare, corecte și precise a consumatorilor şi au fost restituite sume în valoare totală de peste 46.000 lei.

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatoriulor a fost marcată pentru prima dată în anul 1983. De atunci, în fiecare an, Consumers International, ca organizație internațională a asociațiilor de consumatori, este preocupată ca 15 Martie –Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – să aibă ca dezbatere o temă globală unică, de actualitate pentru consumatori. Tema propusă pentru acest an este ‘’Banii noștri, drepturile noastre militează pentru o alegere reală în domeniul serviciilor financiare”. “Propunerea acestei teme are în vedere punerea în evidenţă a aspectelor cu privire la serviciile financiare oferite consumatorilor, respectiv accesul acestora la servicii financiare stabile, sigure şi corecte”, a arătat Elena Oanea.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava