Concert pascal
MOPAN Suceava

Piața neagră a țigaretelor a înregistrat în martie 2015 un nivel de 15,2%, în scădere față de 19,2% în luna ianuarie, conform datelor companiei de cercetare Novel Research. Procentul este însă, în continuare, mai ridicat decât media ultimilor patru ani, de 14,7%.

„În martie 2015,  comerțul ilegal cu țigarete a înregistrat scăderi importante comparativ cu luna ianuarie, în zonele de nord-vest (minus 7 p.p. până la 13,3%), vest (minus 5,3 p.p. până la 24,1%), sud-vest (minus 4,6 p.p., pana la 21,7%). Regiunea cea mai afectată de piața neagră în martie rămâne, ca și pe parcursul anului 2014 și în ianuarie 2015, nord-est, în ciuda scăderii semnificative (minus 6,5 p.p. până la 34,7%). Din punct de vedere al provenienței, și în martie 2015 „cheap whites” au continuat să dețină cea mai mare pondere pe piața neagră, de 40,8%. Ponderea produselor provenite din Ucraina și Serbia rămâne relativ constantă (20%; respectiv 2,9%), Moldova aflându-se însă în creștere (plus 6,8 p.p., până la 27,6%)”, a declarat Marian Marcu, Directorul Companiei de Cercetare Novel Research.

”Reducerea pieței negre din luna martie se datorează operațiunilor desfășurate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Vămilor, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General al Poliției. În perioada februarie-aprilie, în urma unor acțiuni derulate la nivel național, polițiștii au capturat aproape 7.500.000 de țigarete, precum și dispozitive artizanale de confecționat țigarete. Eforturile autorităților au fost susținute și de companiile de tutun. În ceea ce ne privește, în prima parte a acestui an, JTI a demarat o campanie regională extinsă, în regiunile din nord, nord-est, vest și sud-vest, în parteneriat cu ANAF, DGV și autoritățile locale, în scopul reducerii pieței negre în zonele de graniță, cele mai afectate de comerțul ilegal cu țigarete. Este a patra campanie regională pe care o derulăm în parteneriat cu autoritățile. Aceste campanii au efecte notabile în reducerea pieței negre, însă doar în zonele și în perioadele în care sunt derulate. Considerăm că este necesară o nouă strategie națională de combatere a comerțului ilegal cu țigarete, la nivel național, pentru perioada 2015-2018, care să vizeze îmbunătățirea cadrului de reglementare și măsurile concrete ce trebuie implementate în mod concertat, de către toate instituțiile responsabile. Această strategie a fost cerută în mod public, în repetate rânduri, de ANAF și DGV, dar și de alte autorități, ca de exemplu Consiliul Concurenței care, la finalizarea investigației pe piața țigaretelor, a concluzionat că traficul ilegal cu țigarete este principalul factor perturbator pentru sectorul tutunului”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria.

„Sigur că este îmbucurător faptul că piața neagră a scăzut în martie 2015 cu patru punte procentuale, față de luna ianuarie. Un punct procentual recuperat de piața legală din contrabandă reprezintă sume suplimentare la bugetul de stat de circa 35 de miloane de euro! Această scădere s-a obținut însă cu eforturi deosebite și resurse suplimentare din partea autorităților. De la începutul anului și până în prezent, presa a relatat aproape în fiecare zi despre destructurări ale unor grupări de contrabandă sau capturi de țigarete ilegale. În doar o săptămână, în portul Constanța au avut loc două acțiuni în urma cărora au fost capturate peste 220.000, respectiv 300.000 de pachete de țigarete de contrabandă. Exemplele trecutului ne-au învățat însă, să fim pesimiști, pentru că ne desfășurăm activitatea într-o industrie care depinde într-o foarte mare măsura de factori externi. După cum s-a văzut, măsurile ferme ale autorităților competente în combaterea pieței negre au efectele scontate, dar pentru ca aceste eforturi să aibă consecințe durabile, pe termen mediu și lung, este nevoie de îmbunătățirea legislației, dar și de corelarea politicilor fiscale cu puterea de cumpărare. Reamintesc că, deși se află în scădere, un nivel al pieței negre de 15,2% înseamnă pierderi la bugetul de stat de peste 530 milioane de euro! În același timp, acest procent depășește încă media contrabandei din ultimii patru ani!”, a declarat Adrian Popa, Director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Romania.

“Procentul de 15,2% înregistrat de piața neagră a țigaretelor în martie 2015, este încă departe de media de 10% raportată pentru același indicator la nivelul  Uniunii Europene. De aceea, este important ca această scădere să devină o tendință constantă, și nu rezultatul temporar al unui context. Evoluția sinuoasă a contrabandei din ultimul an și jumătate, aflată când în creștere abruptă, când în scădere, demonstrează cât se poate de clar necesitatea unei strategii coerente la nivel național, de combatere a pieței negre și a fenomenului de evaziune asociat cu aceasta. Dacă pentru combaterea evaziunii fiscale s-au luat deja o serie de măsuri concrete în ultima perioadă, nu același lucru se poate spune despre combaterea fenomenului de contrabandă, care reprezintă de fapt una din sursele evaziunii fiscale. Iar în acest caz, loteria fiscală nu generează efectele scontate, pentru că bonurile fiscale nu există, iar câștigătorii acestei “loterii” sunt desemnați de volumul de marfă transportat ilegal peste graniță. De aceea, volumul contrabandei cu țigarete, reprezintă nu numai un potențial semnal de alarmă pentru nivelul de Securitate națională, dar poate compromite definitiv eforturile României de aderare la Schengen, din cauza permeabilității excesive a frontierelor.”, a declarat Sorana Mantho, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania.

În opinia celor trei producători de tutun, în vederea reducerii pieței negre este necesară, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunilor de evaziune fiscală și de contrabandă cu țigarete, clarificarea situației la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria și Bulgaria, precum și stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară în zona de competență a acestora (piețe, oboare, stații de metrou etc.).

Marii producători de tutun au semnat acorduri de cooperare cu Comisia Europeană pentru combaterea comerțului ilegal cu produse din tutun și susțin instituirea, din sumele alocate României ca urmare a acestor acorduri, a unui fond de premiere pentru cei care s-au remarcat prin rezultate deosebite în lupta împotriva contrabandei cu țigarete.

Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2014, industria tutunului a virat la buget circa 2,7 miliarde euro, însemnând accize, TVA, taxe și contribuții. Suma reprezintă 1,75% din PIB si 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

 

Contrabanda cu țigarete, în scădere, 5.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/10 (1 vote cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava