MOPAN Suceava

Societatea Iridex Group Plastic SRL din Voluntari- judeţul Ilfov va furniza euroconatinerele pentru colectarea deşeurilor din judeţul Suceava în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), investiţie care este implementată cu fonduri europene. Aceasta a câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean luna trecută. Firma din Voluntari va livra 7.362 de eurocontainere la o valoare totală de 9,151 de milioane de lei, fără TVA. Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor reprezintă un proiect în valoare totală de 51,761 de milioane de euro fără TVA, din care 35,778 de milioane de euro bani europeni, atraşi prin Programul Operaţional Sectorial Mediu restul find contribuţie de la bugetul de stat şi bugetul local (Consiliul Judeţean şi administraţiile locale).

SMID înseamnă construcţia a două noi depozite ecologice la Moara şi Pojorâta, închiderea şi reabilitarea a şapte depozite de deşeuri neconforme, la Suceava, Rădăuţi, Gura Humorului, Fălticeni, Siret, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, construcţia a trei staţii de transfer la Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi modernizarea a două staţii de transfer existente la Gura Humorului şi Vatra Dornei, construţia a 1.300 de platforme de depozitare şi realizarea unui sistem de colectare selectivă a deşeurilor pentru fiecare localitate. Contractul de finanţare a fost semnat în data de 11 aprilie 2011 durata de implementare a proiectului fiind de 56 luni. Din păcate SMID nu este operaţional la această dată. Depozitul de la Moara este excutat în proporţie de 100% însă va putea fi recepţionat doar după efectuarea testelor bacteorologice. La depozitul de la Pojorâta mai este de lucru gradul de execuţie al investiţiei fiind de 60-70%. După recepţia celor două depozite ecologice se vor pregăti procedurile de selectare a operatorului unic printr-o licitaţie internaţională.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava