Contribuabilii din Suceava se grăbesc să-și plătească dările. Încasări mai mari cu 15,52% față de ianuarie 2022

Încasările din taxele și impozitele locale la Primăria municipiului Suceava în luna ianuarie 2023 sunt mai mari cu 15,52% față de luna ianuarie 2022, a anunțat primarul Ion Lungu. În cifre, în prima lună a acestui an s-au încasat 7,64 de milioane de lei față de 6,59 milioane de lei în prima lună a anului trecut. ”Dacă ne gândim că taxele și impozitele pentru 2023 s-au majorat în medie cu 17% atunci se poate spune că încasările sunt cam la același nivel”, a precizat Lungu. La persoane fizice s-a înregistrat o creștere a încasărilor de 18,36% în timp ce la persoanele juridice se înregistrează o scădere de 87,7%. Plățile în sistem electronic prin aplicația ghiseul.ro s-au situat la un procent de 12,68%.