MOPAN Suceava

Corala mixtă „Ciprian Porumbescu” din Suceava susține duminică, 3 aprilie a.c., un concert extraordinar in memoriam Virgil Stempel, cantor bisericesc și dirijor de înaltă clasă. Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, în incinta bisericii „Sfânta Vineri” Suceava (bulevard George Enescu, zona Mobilă). Intrarea este liberă, iar accesul se va face în limita locurilor disponibile.
Biserica va fi dotată cu cca 150 de scaune, pentru a face prezența la concert cât mai plăcută. Sucevenii iubitori ai muzicii corale și ai fineții armonice sunt invitați la acest concert special dirijat de pr. prof. Lucian Tablan-Popescu. Repertoriul va introduce publicul în atmosfera Sărbatorilor Pascale prin piese de factură religioasă și va aduce deopotrivă parfumul muzicii românești belle epoque și din perioada interbelică prin nemuritoarele romanțe ale neamului nostru.
Scopul acestui eveniment este de a restaura arta corală la nivelul pe care îl merită între genurile muzicii culte, țel pe care l-a urmat până în ultimele sale clipe Virgil Stempel, cel care a fost dirijor al coralei „Lumină lină” a Bisericii „Sfânta Vineri”. Arta muzical corală suceveană a suferit o mare pierdere la începutul acestui an, prin dispariția timpurie a acestuia, ziua de 19 ianuarie fiind una tristă, marcând trecerea în neființă a dirijorului. Mentor a 44 de oameni ghidați de aceeași credință și pasiune pentru muzică, Virginel Stempel a încântat duminică de duminică slujitorii și enoriașii parohiei Sfânta Vineri, prin răspunsurile date în cadrul Sfintei Liturghii.
Ca omagiu pentru Virginel Stempel și ca tribut artei muzicale, formația corală mixtă „Ciprian Porumbescu” va susține un spectacol de excepție chiar în lăcașul în care a activat acesta ani de-a rândul. Concertul este unul cu adevărat special, având în vedere că reprezentația va fi înregistrată profesionist pentru realizarea unui DVD și a unui CD audio de promovare.
Pentru informații suplimentare, contactați-ne la numărul de telefon +40 743 880 485, persoană de contact, manager Ionuț Vichentie Ilisoi.
Corala mixtă „Ciprian Porumbescu” a Asociației Culturale „Creștinii Bucovinei” din Suceava face parte astăzi din cele mai importante asociații muzicale din România. În prima ei formă, corala a fost întemeiată în anul 1865 de compozitorul și marele apărător al unității naționale românești, Ciprian Porumbescu și de profesorul de muzică al acestuia, Ștefan Nosievici, corala s-a dedicat încă de la început promovării moștenirii muzicale românești, fie ea de sorginte religioasă, laică sau de formare spirituală a publicului. Din repertoriul de bază al Coralei mixte „Ciprian Porumbescu” fac parte mai ales melodii din repertoriul clasic atât românesc cât şi universal, piese religioase, arii din opere, și prelucrări folclorice.
Timp de un secol și jumătate tradiția muzicii corale bucovinene s-a perpetuat în varii forme, ajungând ca în epoca ante și post decembristă să activeze în Suceava un cor profesionist, Ciprian Porumbescu, parte a ansambului cu acelaşi nume.
În contemporaneitate, formația corală a fost reînființată sub bagheta preotului profesor Lucian Tablan-Popescu, după ce acesta a preluat conducerea Coralei Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ca absolvent al Academiei Gheorghe Dima din Cluj și ca profesionist al artei dirijorale, părintele Tablan a reușit să se impună rapid pe scena muzicală locală și națională, depășind chiar granițele țării cu peste 150 de premii și medalii la concursuri corale românești și internaționale. Dintre cele mai importante distincții recente fac parte medalia de aur de la concursul Franz-Schubert, Viena, 2014 și două medalii de aur și o medalie de argint la competiția European Choir Games și Grand Prix of Nations, Magdeburg, Germania 2015, cea mai mare autoritate în domeniul muzical de la ora actuală. Ultima dinstincție o reprezintă câștigarea Marelui Premiu la festivalului-concurs naţional de muzică corală religioasă ortodoxă „Buna Vestire”, în data de 27 martie 2016.
Grație muncii și devotamentului celor 30 de membri activi, coordonați de managerul coralei Ionuț-Vichentie Ilisoi, au fost posibile colaborări internaționale de succes, soldate cu turnee în străinătate. Încă din 2004, Corala este un oaspete apreciat în metropolele europene și numără circa 100 de reprezentații de succes pe scene din Germania, Franța, Austria, Elveția, Belgia și Italia. Chiar în luna aprilie a acestui an, corala a răspuns afirmativ invitației de a concerta la Parlamentul Bavarez din Munchen, Germania.
Corala funcționează de asemenea și ca o remarcabilă pepinieră de talente și de formare a soliștilor, repetițiile intense spunându-și cuvântul în performanțele artiștilor care interpretează partiturile solo abordate de Corala mixtă „Ciprian Porumbescu”.

Corala mixtă „Ciprian Porumbescu”, concert extraordinar in memoriam Virgil Stempel, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava