MOPAN Suceava

Anul viitor, în ianuarie, actriţa va face 50 de ani, pe care, însă, nu-i arată. Este vorba de Corina Dănilă, una dintre gazdele emisiunii „Gala umorului” de pe TVR2 şi fosta actriţă din serialele de succes „Numai iubirea” sau „Primăverii”. Vedeta vorbeşte rar despre problemele ei de sănătate sau despre viaţa de familie, notează click.ro. Cel mai des acceptă discuţiile despre carieră.

Click!: S-a terminat vara, ai apucat să ai vacanţă? Deja te-ai întors la muncă pentru filmările noului sezon al emisiunii de umor de la TVR 2?

Corina Dănilă: A fost o vară atipică, dar interesantă! Nu am avut vacanţă propriu-zisă, au fost reprezentaţii de teatru în aer liber sau în deplasări, nu s-a „legat” nici un fel de plecare mai lungă. Am avut evadări de câte două sau trei zile la noi, în România, ceea ce m-a făcut să (re)descopăr locuri frumoase şi oameni primitori, chiar dacă parcurgem încă o perioadă grea. Noi deja am încheiat filmările la noul sezon al emisiunii „Gala umorului” de pe TVR 2. Telespectatorii vor urmări din luna octombrie un sezon nou-nouţ, cel cu numărul şaisprezece.

Ai avut probleme cu casa. Cum ai rezolvat?

De multă vreme, voi – jurnaliştii din presa scrisă v-aţi obişnuit cu decizia mea de a păstra o discreţie decentă legată de viaţa personală. Şi am apreciere faţă de cei care înţeleg încăpăţânarea mea de a nu-mi expune copilul, familia. Chiar dacă sunt persoană publică! Nu am comentat decizii ale instanţelor din România şi n-o voi face nici acum, chiar dacă parcursul unui proces se poate întinde pe mulţi ani, în sistemul nostru juridic.

Dar peste problemele de sănătate cum ai trecut?

Nu am ascuns că am avut probleme legate de coloană, de articulaţii, odată cu luarea în greutate şi că am urmat programul „Good life” la Clinica Bioterra, sub îndrumarea unor specialişti în nutriţie, psihologie, kinetoterapie, fizioterapie şi că încerc să păstrez această nouă modalitate de a trăi sănătos. Urmez în prezent terapia cu oxigen hiperbar (HBOT), la Centrul Medical Naturalia, pentru că oxigenul respirat difuzează din capilare în ţesuturi şi ajunge în zonele slab perfuzate, ajutându-mă la ameliorarea durerilor de coloană şi articulaţii.

Tot voi aţi sesizat, la un moment dat, petele de pe mâinile mele şi v-aţi întrebat dacă sufăr de vreo boală anume. Da, e vorba despre vitiligo, o afecţiune dermatologică auto-imună, care se declanşează pe fond emoţional, în condiţii de slăbire a sistemului imunitar şi pe care o duci toată viaţa. Petele albe de pe mâini sunt vizibile mai ales în sezonul cald, când mă bronzez. Din respect pentru publicul spectator şi telespectator, folosesc machiaj şi pe faţă şi pe mâini, atât la teatru cât şi la televiziune, pentru ca omul să fie atent la ce fac şi la ce transmit, nu la petele mele de pe mâini. Încerc, de ceva vreme, să ţin sub control evoluţia şi să ameliorez efectele, cu ajutorul fototerapiei cu ultraviolete Excilite, sub atenta îndrumare a domnului doctor Lucian Russu. Deci, toate cele cu care m-am confruntat şi mă confrunt încă, fac parte din viaţă şi încerc să le fac faţă atât cât pot şi cum pot.

Citește INTERVIUL COMPLET pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/corina-danila-am-facut-vitiligo-pe-fond-emotional

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava