Concert pascal
MOPAN Suceava

Sunt infractiuni de coruptie infractiunile prevazute prevazute la art. 289-294 C. Penal.

Luarea de mita
Potrivit dispozitiilor art. 289 C. Penal al. 1) Fapta functionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu ise cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase, in legatura cu indeplinirea, neindeplinirea, urgentarea ori intarzierea indeplinirii unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau in legatura cu indeplinirea unui act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica ori de a exercita profesia sau activitatea in executarea careia a savarsit fapta.
2) Fapta prevazuta in al. 1), savarsita de una dintre persoanele prevazute in art. 175 al. 2, constituie infractiune numai daca este comisa in legatura cu neindeplinirea, intarzierea indeplinirii unuo act privitor la indatoririle sale legale sau in legatura cu efectuarea unui act contrar acestor indatoriri.
3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscarii, iar cand acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Practica judiciara:
Primirea unei sume de bani de catre un functionar, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de luare de mita, chiar daca aceasta suma de bani ar fi primita cu titlu de imprumut, intrucat imprumutul constituie un folos in sensul art. 289 C.pen.
Directorul general al unei societati comerciale are calitatea de functionar cu atributii de control in sensul art. 289 C.pen., asadar, poate fi subiect activ al infractiunii de luare de mita. De asemenea, si lichidatorul judiciar al unei societati comerciale numit prin hotarare judecatoreasca poate fi subiect activ al infractiunii de luare de mita.
Curtea de apel Galati prin Sentinta penala nr. 241/F din 23 decembrie 2009 a stabilit faptul ca sunt indeplinite elementele constitutive ale infractiunii de luare de mita fapta inculpatului care, in calitate de inspector de politie, in mod repetat, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, a pretins de la martorul denuntator o suma de bani, din care a si primit efectiv o parte, in scopul de a efectua acte de serviciu prin exploatarea informatiilor obtinute in virtutea atributiilor, prin neaducerea la cunostinta superiorilor ori a colectivului care se ocupa de instrumentarea cazului a locului unde se aflau bunurile sustrase si a persoanelor care le detineau.
Practica Tribunalului Bucuresti este aceea de acordare a unor pedepse indreptate spre minimul special de 3 ani. Din anul 2012 pana in prezent nu exista nicio solutie de achitare cu privire la aceasta infractiune, pe Tribunalul Bucuresti.

Traficul de influenta
Potrivit art. 291 C. Penal al. 1 Pretinderea, primirea ori acceptarea de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar public si care promite ca il va determina pe acesta sa indeplineasca, sa nu indeplineasca, sa urgenteze ori sa intarzie indeplinirea unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau sa indeplineasca un act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
Al 2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscarii, iar cand acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Practica judiciara:
Inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta, retinandu-se ca, in cursul anului 2000, a incasat de la mai multe persoane sume de bani pentru a interveni la cunostintele sale de la ambasada Frantei din Bucuresti, in vederea acordarii vizelor de intrare in tara.
Prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, potrivit carora banii si valorile date pentru savarsirea infractiunii se confisca daca nu sunt restituite persoanei vatamate, nu isi gasesc aplicarea in cauza, deoarece in cazul traficului de influenta persoana care da banii nu poate avea calitatea de parte vatamata (CA Cluj, dec. Pen. nr. 309/A/2000)
La Tribunalul Bucuresti exista solutii de condamnare de 1 an si 4 luni cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere avand in vedere faptul ca inculpatul si-a recunoscut fapta.
In practica, exista si solutii de achitare, solutii motivate pe faptul ca nu sunt indeplinite elementele constitutive ale infractiunii de trafic de influenta.
„Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, atât din punct de vedere al elementelor ce sunt cuprinse în latura obiectivă a acestei infracţiuni cât şi din punct de vedere al formei de vinovăţie cerute de lege pentru aceasta.
Astfel, s-a reţinut că elementul material al acestei infracţiuni constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni sau daruri de către o persoană care are influenţă sau lasă să se înţeleagă că are influenţă asupra unui funcţionar, această influenţă (reală sau presupusă) reprezentând pentru partea interesată motivul determinant al tranzacţiei.
În cauza dedusă judecăţii pentru obţinerea cărţii de identitate provizorii, în regim de urgenţă numita D. B. nu avea nevoie de intervenţia inculpatului pentru a influenţa funcţionarii S.C.P.L.E.P. în eliberarea acestui document.
S-a apreciat de către instanţă că prin demersul întreprins de inculpat acesta nu a influenţat şi nici nu a încercat să influenţeze în vreun fel modul în care numita E. (…) ar fi acţionat în mod obişnuit, că nu prezenţa inculpatului a determinat-o pe aceasta să aprobe cererea.
S-a apreciat, totodată, şi s-a reţinut că nici urmarea care trebuia să se producă pentru a putea considera că ne aflăm în prezenţa infracţiunii respective nu s-a produs. S-a reţinut în acelaşi timp că existenţa contradicţiilor sesizate între declaraţiile martorei D. H. se datorează neimportanţei pe care aceasta a dat-o momentului respectiv şi faptului că este o persoană simplă care nu a înţeles semnificaţia aspectului pentru care a dat declaraţie.
Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut că inculpatul nu a acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege, astfel că, prin prisma celor două laturi nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului” (Sentinta pronuntata de Tribunalul Galati).

 Avocat Coltuc Marius Vicentiu
www.coltuc.ro
0745150894

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Juridic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava