MOPAN Suceava

“Baia de pădure”, o veche terapie japoneză (shinrin yoku) care presupune contopirea cu natura, este una dintre cele mai eficiente metode pe care le recomandă specialiști, pentru a ne reveni psihic și fizic după cele 2 luni de stare de urgență.

În acest sens, cu scopul de a menține, și în starea de alertă, măsurile de prevenție specifice pandemiei Covid-19, cum ar fi distanțarea socială, Clinica YOUness, prin YOUness Foundation, îi invită pe români să petreacă o zi în natură, în pădurea de 10.000 mp a Clinicii, din satul Stănești, județul Dâmbovița, unde pot experimenta gratuit beneficiile “băii de pădure”.

“Clinica YOUness reprezintă un proiect de antreprenoriat social pentru că oferă suport persoanelor cu afecțiuni de la cele mai ușoare la cele mai complexe, cu ajutorul învățăturilor și experienței strânse de-a lungul anilor de la specialiști din toată lumea. Este un loc ce oferă relaxare, purificare și vindecare prin terapii alternative realizate de cei mai buni specialiști din domeniu. Întrucât Clinica noastră se află într-un domeniu forestier de 10.000 mp, ne-am obișnuit pacienții cu “baia de pădure”, adică acea terapie specific japoneză, care implică pur și simplu plimbarea prin pădure, inhalarea miresmelor, concentrarea atenției pe ciripitul păsărilor și conștientizarea momentului de acum, în care toate grijile dispar, toate stările de anxietate au fost îndepărtate de natură și ne putem bucura din nou de simplitate și de mângâierile calde ale naturii. Ca urmare a studiilor pe care le-am efectuat, am constatat multiple beneficii ale acestei terapii alternative, printre care amintim doar câteva: imunizarea organismului, reducerea riscului de atac de cord, combaterea obezității, mai multă energie și un somn mai odihnitor, efecte de stimulare a stării de spirit, scăderea inflamațiilor, curățarea pielii, punerea în mișcare a mușchilor pe care nu i-am folosit în perioada de izolare etc.”, declară administratorii Domeniului YOUness Clinic.

Despre YOUness Clinic
Clinica YOUness este un proiect de antreprenoriat social, fondat de către Doctor Vanessa Youness, ea însăși pacientă vindecată cu terapii alternative-naturise de Scleroză multiplă. Clinica are un domeniu de peste 10.000 mp îmbrățișați de pădure, cu 44 de locuri de cazare de 5*, bază proprie de tratament și cabinete medicale, cu multiple săli dedicate api-terapiei, detoxifieri, tehnicilor de respirație, Yoga, masaje terapeutice și de relaxare și altor proceduri de tratament precum și piscină, saună umedă și uscată cu inhalări de propolis, polen, miere și uleiuri esențiale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava