MOPAN Suceava

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților îi invită pe toți cei care au evlavie la cel dintâi sfânt ocrotitor al Cetății Sucevei, în zilele de 1 și 2 iunie 2023, la sărbătoarea închinată Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.

Evenimentul va debuta în dimineața zilei de joi, 1 iunie, la ora 6:00, cu slujba Acatistului și cu scoaterea în procesiune a sfintelor moaște din paraclisul mănăstirii, înconjurarea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și depunerea acestora, spre închinare, în baldachinul special amenajat lângă Paraclisul „Anastasie Crimca” din incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”.

După Sfânta Liturghie, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, va avea loc evenimentul intitulat „Panelul olimpicilor”, în cadrul căruia vor fi premiați elevii olimpici. Programul liturgic va continua cu Taina Sfântului Maslu, Ceasul al IX-lea, Vecernia mică și Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.

De la ora 20:00 va fi săvârșită slujba de Priveghere, urmată în noapte de Sfânta Liturghie, oficiată în paraclisul mănăstirii.

Vineri, 2 iunie, începând cu ora 8:30, va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în incinta ansamblului monastic, urmând ca de la 12:15 să aibă locVernisajul expoziției de fotografie „Ciprian Porumbescu”.

Ziua hramului se va încheia cu un moment deosebit, proiecția filmului „Ciprian Porumbescu”, la ora 18:00, în prezența actorului Vlad Rădescu.

Credincioșii sunt așteptați pentru a se închina la racla cinstitelor moaște ale sfântului mare făcător de minuni și grabnic ajutător. Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou ocrotește neîncetat Țara Moldovei, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, și le este aproape tuturor celor care îi cer ajutorul, oferindu-le sprijin și mângâiere.

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou este sărbătorit prin tradiție și la data de 24 iunie, când este pomenită aducerea sfintelor sale moaște în Cetatea Sucevei.

Ziua de 2 iunie amintește și despre minunea pe care Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou a săvârșit-o în anul 1622, când Suceava era amenințată de invazia tătarilor. Preoții slujitori au vrut să ducă racla în Cetatea Sucevei pentru a fi în siguranță, dar neputând să o ridice au înțeles că Sfântul nu voia să plece și că el va săvârși o minune spre a salva orașul. Așa s-a și întâmplat, căci s-a pornit o ploaie atât de aprigă, încât i-a silit pe tătari să renunțe la asediul lor.

Irina Ursachi

Credincioșii sunt așteptați la sărbătoarea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În program, proiecția filmului „Ciprian Porumbescu” în prezența actorului Vlad Rădescu, 8.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (3 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava