MOPAN Suceava

Începând de astăzi, adjunctul Inspectoratului Școlar Suceava Cristian Cuciureanu este şeful instituției, cu delegaţie. Cristian Cuciureanu i-a luat astfel locul lui Gheorghe Lazăr, care a fost demis de Ministerul Educaţiei. Profesorul Lazăr a fost demis şi în luna februarie a anului trecut printr-un ordin al ministrului Educației de la acea vreme, suceveanul Valentin Popa. Decizia a avut la bază calificativul „nesatisfăcător” primit de Gheorghe Lazăr la evaluarea activității manageriale din anul școlar 2016-2017. El a fost repus în funcție în mai 2018, după ce Curtea de Apel Suceava a admis contestația lui și a decis suspendarea ordinului pînă la soluționarea definitivă a cauzei.

În februarie 2018, Gheorghe Lazăr declara: „M-a surprins calificativul şi pe mine, şi pe colegii mei din Inspectorat. Pe toţi ne-a luat prin surprindere. Este cel mai mic calificativ al meu de pînă acum. Am primit doar punctajul, nu şi raportul. Nu ştiu motivele acestui punctaj. Voi face contestaţie la punctaj”. Gheorghe Lazăr a fost numit la şefia Inspectoratului Şcolar Suceava în anul 2012 de către guvernarea PSD. Din 25 martie 2018, profesorul Lazăr are vîrsta de pensionare.

Cristian Cuciureanu este noul șef al Inspectoratului Școlar Suceava, 6.2 out of 10 based on 9 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.2/10 (9 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava