Concert pascal
MOPAN Suceava

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Cristinel Crețu, și-a dat demisia această funcție și din deliberativul județean. Cererea de demisie a fost transmisă Consiliului Județean de către avocatul Călin Budișan. Consiliul Județean urmează să ia act de această demisie în ședința din data de 29 aprilie, când va fi supus aprobării un proiect de hotărâre privind „constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier județean și a celui de vicepreședinte al CJ Suceava al domnului Cristinel Crețu”.

În același timp se va declara vacant locul de consilier județean din partea PNL Suceava în Consiliul Județean. În cererea de demisie înaintată de Cristinel Crețu nu sunt prezentate motivele pentru care a luat această decizie.

Reamintim că Cristinel Crețu se află în arest, la Cluj, din 5 aprilie, în urma unui flagrant. Procurorii DNA spun că Silviu-Cristinel Crețu, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi acceptat și primit în decembrie 2020 o primă tranșă de 40.000 euro de la administratorul unei societăți comerciale. Este vorba despre administratorul „Autotehnorom”, Vasile Rîpan. Potrivit DNA, în perioada 16 – 29 martie 2022, Cristinel Crețu i-ar fi cerut aceluiași om de afaceri încă 40.000 de euro. Pe 4 aprilie, procurorii DNA Cluj i-au făcut flagrant în timp ce primea cei 40.000 de euro mită, chiar în sediul Consiliului Județean Suceava.

Cristinel Crețu a demisionat din funcția de vicepreședinte al CJ Suceava și din deliberativul județean, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava