PNL
PSD
PMP

Modul în care se face redimensionarea organigramei Consiliului Județean este criticat de social democrații suceveni. Într-un comunicat de presă semnat de purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Alexandru Rădulescu, se vorbește de modul ”nedemocratic” în care actuala administrație județeană gestionează relația cu directorii aparatului de specialitate și ai instituțiilor subordonate. ”Organizația Județeană a PSD Suceava ia act cu stupoare de modul nedemocratic în care actualul președinte al Consiliului Județean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, gestionează relația cu directorii aparatului de specialitate al Consiliului Județean și ai instituțiilor subordonate. Astfel, într-o manieră pe care o considerăm ca aparținând unor vremuri demult apuse, prin discuții individuale i-a convins pe directorul Centrului Cultural Bucovina și pe directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului să demisioneze din funcție și să solicite transferul pe un post de execuție. În discuția avută cu unul dintre directori a menționat și faptul că funcția de manager pe care acesta o deține este incompatibilă cu opțiunea politică exprimată. Prin această abordare președintele Consiliului Județean demonstrează că nu ține cont de prevederile Constituției României care garantează libertatea gândirii, opiniilor și exprimării și nici de faptul că instituția pe care o reprezintă nu este spațiul confruntărilor politice, ci, conform jurământului depus de fiecare consilier județean (implicit și de președinte), este spațiul în care trebuie să respecte Constituția și legile țării și să facă, cu bună credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea sa pentru binele locuitorilor județului Suceava”, se menționează în comunicatul PSD Suceava.

Mesaj de colaborare din social democraților pentru rezolvarea problemelor economice și sociale ale județului

Social democrații suceveni susțin că prin transformarea a patru direcții din Consiliul Județean și anume juridică, economică, programe și patrimoniu în servicii, eficiența actului administrativ nu sporește absolut deloc, iar imaginea profesională a directorilor este afectată pe nedrept. ”Menționăm că acești directori, selectați probabil nu întâmplător de președintele Gheorghe Flutur, au obținut prin concurs această funcție în mandatul președintelui Cătălin Ioan Nechifor (2012-2016) și s-au evidențiat prin implicare și performanțe profesionale care le-au adus în fiecare an calificative excelente în actul de evaluare profesională. Organizația Județeană a PSD Suceava consideră aceste demersuri ale președintelui Consiliului Județean drept abuz în serviciu și dorește să-i amintească acestuia propriile cuvinte la investirea în funcție: „a venit momentul să lăsăm deoparte patimile politice și logica de campanie electorală și să îmbrăcăm haina administrației. Fac apel la unitatea Consiliului Județean Suceava pentru că e nevoie de așa ceva. Avem nevoie de unitate pentru că județul Suceava așteaptă construcție, soluții, și mai puțin contradicții și spectacol politic””, susțin social democrații suceveni.

Organizația Județeană a PSD Suceava face apel ”la renunțarea la orgoliile și răzbunările nedemne de managementul democratic al mileniului trei” și își exprimă disponibilitatea de colaborare la nivelul consilierilor județeni și al parlamentarilor suceveni pentru rezolvarea problemelor economice și sociale ale județului. Printre acestea PSD-iștii au identificat o problemă care se impune a fi soluționată cu celeritate: cea a menținerii celor peste cinci sute de locuri de muncă ale angajaților Minei de Uraniu Crucea pe care guvernul actual intenționează să o închidă.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
PRO România
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava