MOPAN Suceava

În ultima etapă a sezonului competiţional 2011-2012 al Ligii Naţionale de handbal masculin, CS Universitatea Suceava a primit pe teren propriu vizita echipei Pandurii Târgu Jiu. Meciul s-a constituit într-un derby pentru locul V în clasament, cele două formaţii aflându-se la egalitate de puncte.
Sucevenii au condus în startul partidei cu 2-1, dar apoi au luat de patru ori la rând la tinţă barele porţii adverse. Profitând de imprecizia şuturilor echipei pregătite de Leonard Bibirig, gorjenii au punctat mai ales prin Apolzan şi s-au distanţat la patru goluri pe tabela de marcaj, scor 7-4. După time-out-ul solicitat de antrenorul sucevenilor s-a produs revirimentul aşteptat şi între minutele 9 şi 18, CS Universitatea Suceava a marcat de zece ori, faţă de cele doar patru goluri reuşite de oaspeţi. La finele unei prime reprize foarte bune, formaţia suceveană a intrat cu avantaj clar la cabine, scor 21-14.
În debutul părţii secunde, jucătorii de la Pandurii Târgu Jiu au speculat breşa lăsată în apărarea suceveană de ieşirea din joc a lui Şoldănescu, accidentat la arcadă, şi au revenit în meci. Totuşi, diferenţa de pregătire dintre cele două grupări, la care s-a adăugat şi dorinţa de victorie a gazdele, sprijinul publicului şi evoluţia bună a portarului Şelaru au făcut în aşa fel încât gorjenii şi-au pierdut „capul” la un moment dat şi diferenţa de scor pe tabelă a fost la un moment dat de nouă goluri în favoarea sucevenilor. La finalul meciului dintre CSU Suceava şi Pandurii Tg.Jiu scorul a fost 38-32 în favoarea primilor la capătul unei dispute dominate clar în care sucevenii au făcut şi spectacol.
Aşadar, la capătul unui sezon interesant în care au început mai greu, pentru ca apoi să revină în forţă şi în final să mai aibă şi ceva sincope, CS Universitatea Suceava s-a clasat pe locul V în clasamentul Ligii Naţionale cu 31 de puncte din 26 de etape. Sucevenii ar fi putut încheia sezonul competiţional 2011-2012 pe un loc mai bun dacă nu ar fi pierdut trei puncte mari pe teren propriu în disputele cu U Cluj, HC Odorhei şi Poli Timişoara în partide pe care le-au avut „în mână”. Orcium, rezultatul este remarcabil pentru cea mai bună echipă de club din istoria sportului sucevean, CSU Suceava demonstrând încă o dată că are valoare. În săptămâna care urmează CSU Suceava are două jocuri amicale cu Minaur Baia Mare, pentru ca la finele ei să evolueze în Cupa României.
CSU Suceava: Şelaru, I.Andrei – Mitrea (1), Petrea (1), Acatrinei (6), Chiruţ (8), Şoldănescu (4), Ţuţu (4), Besarab (1), Schroeder (1), Gavriloaia (3), Bursuc (3), Pancu, Roşu (3), Amihăesi, Cântec (3).
Pandurii Tg.Jiu: Dragomir, Rădulescu – Geica (1), Mledenciu (3), Asoltanei (7), Giotoiu, Ilieş (3), Udrişoiu, A.Popescu (3), V.Popescu (1), Apolzan (9), Păiuş (2), Şandru (3).
Declaraţii după meci:
„A fost un meci de ultimă etapă în care am încercat, mai ales în repriza doua, să-mi creionez echipa pentrut sezonul viitor. Partida a fost frumoasă, s-a jucat în viteză şi felicit gazdele pentru victorie” a declarat antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Liviu Andrieş.
„A fost un joc spectaculos între două echipe sensibil egale ca valoare. Am ratat o participare în cupele europene, dar aşa este în sport unii câştigă, alţii pierd. Doresc să-i felicit pe elevii mei pentru modul în care s-au comportat pe durata întregului campionat.
Ne concentrăm acum pe Cupa României care va avea loc în perioada 22-24 mai la Baia Mare. Această competiţie este una a surprizelor şi vrem să facem o figură frumoasă. Vom juca cu HC Caraş Severin în primul meci şi sperăm să ajungem în fazele finale. Marţi şi miercuri vom juca în sala LPS cu Minaur Baia Mare şi joi la HC Vaslui. Primele două partide ne-au fost solicitate de băimăreni care joacă la Buzău în barajul pentru promovare” a declarat antrenorul formaţiei CSU Suceava, Leonard Bibirig.
Rezultate înregistrate în etapa a XXVI-a a Ligii Naţionale de handbal masculin:
CSU Suceava – Pandurii Tg.Jiu 38-32
HC Caraş Severin – Steaua 28-19
Dinamo Călăraşi – U Cluj 33-28
Ştiinţa bacău – CSM Ploieşti 44-23
Poli Timişoara – CSM Satu Mare 37-26
CSM Bucureşti – HCM Constanţa 32-40
Meciul HC Odorhei – Potaissa Turda s-a disputat după încheierea ediţiei.

Clasament
1. HCM Constanţa 26 25 1 0 919-686 51
2. Ştiinţa Bacău 26 21 0 5 819-663 42
3. CS Caraş Severin 26 16 1 9 685-664 33
4. HC Odorhei 25 14 3 8 785-728 31
5. CSU Suceava 26 14 3 9 765-746 31
6. Energia Tg. Jiu 26 14 1 10 748-748 29
7. Poli Timişoara 26 11 2 13 675-665 24
8. Potaissa Turda 25 11 2 12 709-704 24
9. Dinamo Călăraşi 26 9 2 14 727-744 22
10. CSM Bucureşti 26 10 1 15 663-692 19
11. Transilvania Cluj 26 8 2 16 691-753 17
12. CSM Ploieşti 26 7 3 16 641-740 17
13. CSM Satu Mare 26 6 2 18 699-807 14
14. Steaua Bucureşti 26 1 2 23 662-848 4

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava