MOPAN Suceava

În prima manşă a semifinalelor Challenge Cup la handbal masculin, sâmbătă de la ora 17.00 în sala LPS se vor întâlni CS Universitatea Suceava şi Handbal Esch din Luxemburg. Acesta este probabil cel mai important meci din cadrul actualului sezon competiţional al cupelor europene.
Deşi la prima vedere sucevenii par favoriţi, disputa se anunţă a fi una extrem de echilibrată. Sucevenii vin după câteva partide foarte bune în campionat, oaspeţii reprezentând un club foarte serios care pune accent pe marea performanţă. Chiar dacă se bazează în principal pe jucători luxemburghezi, HC Esch a realizat câteva jocuri bun în Challenge Cup reuşind să elimine o formaţie mai bine cotată ca Initia Hasselt din Belgia. Sucevenii nu au de ce să se teamă pentru că au demonstrat că se pot mobiliza exemplar şi evoluează mai bine în deplasare.
„Este un meci foarte important pentru noi, un meci care încununează un efort de un an întreg. Trebuie să-i tratăm cu toată seriozitate pe adversarii noştri care au demonstrat că alcătuiesc un grup omogen şi bine articulat.
Dacă vom limita numărul de greşeli şi vom juca pe contraatac, atunci avem mari şanse să câştigăm la un scor care să ne ofere un moral bun pentru retur. Deşi calificarea se va juca în Luxemburg, nu ne facem mari probleme pentru că am făcut meciuri bune şi în Cipru şi în Turcia şi pe alte terenuri în alte ediţii ale Challenge Cup” a declarat directorul sportiv al CSU Suceava, Petru Ghervan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava